Povestea Bulevardului Elisabeta: Strada cu parfum de Regină și de mare

Ce răspuns poți oferi tu, constănțean, când cineva te întreabă care este cel mai frumos bulevard al orașului?

Negreșit, o singură variantă se califică: „Regina Elisabeta“.

Nu mai lung de câteva sute de metri, secularul bulevard are un spirit boem, aparte, mereu învăluit în aerul sărat al mării, pe care o veghează neobosit de la câțiva paşi distanță, străjuit la nord de unele dintre cele mai frumoase clădiri ale Constanței.

Și nu doar poziția deschisă spre mare, ce a făcut din micul bulevard constănțean locul de promenadă favorit al atâtor decenii, sau abundența de stiluri arhitectonice care fascinează trecătorul fac din această stradă un punct de referință al orașului, ci mai ales faptul că Bulevardul Elisabeta a fost prima realizare urbanistică de amploare a primei administrații românești a Constanței așează acest obiectiv printre cărțile de vizită ale orașului, într-un ansamblu completat de Cazino, faleză, Piața Ovidiu și octogonul confesional al Peninsulei.

La 23 noiembrie 1878, Kustengeul otoman devenea așezarea românească Constanța, iar noua administrație, în frunte cu prefectul Remus Opreanu și primarul de origine greacă Antonio Alexandridi, începea să pună bazele orașului care avea să devină, în perioada interbelică, cel mai mare port la Marea Neagră și una dintre cele mai râvnite locații de loisir din Europa.

La vremea când Imperiul Otoman o ceda, Constanța însemna doar câteva sute de bordeie sărăcăcioase și niște ulițe strâmte, prăfuite mai tot timpul anului. Așezarea de la malul mării nu cunoștea beneficiile apei curente, a canalizării, nu se bucura de construcții edilitare de anvergură și nici nu se punea discuția de existența vreunui plan urbanistic al orașului. Nu existau, atunci, nici oameni bogaţi în urbe, nici plăcerea de a privi orizontul nesfârşit în tihnă din curtea sau balconul unei case confortabile iar oamenii, cei mai mulţi, erau legaţi mai degrabă de micul port decât de bucuria deschiderii pe care ţi-o dă orice mare. Nimănui nu îi trecuse prin cap, în mai bine de patru secole de administraţie otomană, că târgul Kustengeului este frumos, pur şi simplu, prin aşezarea lui geografică. Repetatele distrugeri, mai ales cele din timpul marelui Război al Crimeei, anulaseră chiar speranţele puţinilor optimişti. Care existau, totuşi: bunăoară, britanicii de la calea ferată spre Cernavodă care, cu mult înaintea tuturor, au venit exact pe malul mării, unde şi-au construit case, reşedinţe, ba chiar şi un Far.

Trebuia luat totul de la zero.

Trasarea și amenajarea bulevardului, care a luat încă de la început numele viitoarei Regine a României, a reprezentat, la acea vreme, o prioritate a administrației românești. Elisabeta, Regina României şi soţia Regelui Carol, era cunoscută atât pentru firea ei artistică şi pentru sprijinul acordat lumii culturale cât şi pentru personalitatea ei distinctă, într-o lume stăpânită de reguli stricte, misogine, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi în primele ale celui următor. Scriitoare de succes la vremea ei, semnând sub pseudonimul Carmen Sylva, Regina Elisabeta, poate chiar mai mult decât Carol, a iubit Constanţa şi marea. Regina Maria, ilustra ei nepoată şi urmaşă la tron, scria mai târziu că pentru Elisabeta „lumea era o nemărginită scenă, iar ea personajul în jurul căruia se desfăşura toată acţiunea; cu figura ei tragică, însă plină de bunăvoinţă şi de înţelegere pentru toate durerile omeneşti. Nu insufla iubire aprinsă, ci admiraţie“. La fel a fost, cel mai sigur, şi când Primăria Constanţei a decis să planifice şi finanţeze lucrările edilitare la proiectul noii artere de lux şi, mai ales, când i-a dat numele ilustru.

Prin această lucrare începea să se creioneze identitatea orașului marin, căruia nu trebuia să îi lipsească o promenadă de-a lungul țărmului Mării Negre. Familia regală a României – Carol şi Elisabeta – era născută în aşezări de munte şi în mod clar priveau cu admiraţie faţă de cel mai lung şi mai important fluviu al Europei, Dunărea. Marea au văzut-o pentru prima dată în viaţa lor, cel mai probabil, la Constanţa. Şi cum modelul de civilizaţie pe care îl ştiau cel mai bine – şi pe care îl admirau fără rezerve – era cel vienez, au gândit că vechiul Tomis, devenit românesc, merită să dobândească un bulevard în stilul capitalei Austriei, cu clădiri impozante şi luxoase, deschise spre faleza mării, şi care să asigure întregului oraş un renume demn de viitorul pe care îl doreau.

Lucrările la bulevardul ce se întindea de la strada Romană – astăzi Revoluției – și până în dreptul Farului Genovez au durat doi ani (1879 – 1880).

Înfrumusețat cu spații verzi și utilat cu băncuțe de unde se putea, în tihnă, admira marea, foarte bine luminat la ceas de seară, micul bulevard a devenit, rapid, locul preferat de întâlnire în Constanța sfârșitului de secol XIX. Românilor din Dobrogea otomană nu le-a fost marea o prietenă în istorie, cel puţin până la sfârşitul secolului al XIX-lea: nu doar că nu au fost neam de navigatori şi comercianţi dar niciuna dintre localităţile de litoral ale Dobrogei, la 1878, nu avea infrastructură menită să asigure o legătură între comunitatea locală şi mare. Adică faleze sau bulevarde amenajate, hoteluri, restaurante sau localuri menite să aducă călători pentru cura marină, parcuri sau dotări specifice pentru plajă. Piaţa centrală a oraşului, Ovidiu astăzi, era închisă în faţa mării de un fronton de clădiri care găzduiau hoteluri, localuri, cafenele, prăvălii de lux. Abia bulevardul Elisabeta, cu arhitectura lui specifică şi cu modelul lui de a se raporta la mare, a dat semnalul unui început. Iar prima regină a României şi-a construit, apoi, ceea ce s-a numit „Cuibul liniştit“. Ideea regală de a se apropia de mare a fost continuată în forţă de Regina Maria şi de realizările ei de la Mamaia şi Balcic, după Primul Război Mondial.

Finalizarea modernului bulevard aduce cu sine, în buza mării, aproape de Farul Genovez, și primul Casin (Cazino) al orașului. La 1880, acest areal devenise principala atracție a urbei. Locuitorii Constanței, turiștii veniți la băi sau negustorii ajunși de aiurea se bucurau de plimbările de seară și de plăcerile oferite de noul casin.

Foarte înapoiat din punct de vedere urbanistic față de Vechiul Regat, orașul Constanța intră într-un alert proces de modernizare. Administrațiile consecutive ale sale cât și apropierea familiei regale de orașul de la Marea Neagră au făcut ca vechiul Kustenge să reușească, destul de repede, să cunoască beneficiile unor proiecte de anvergură.

Încep, la 1896, lucrările de construcție și modernizare a portului și, în logica acestui măreț proiect care dă primul semnal al unui oraș cu un viitor strălucit, se dezvoltă totul.

Tot în acea perioadă vechiul Casin de pe Bulevardul Regina Elisabeta este înlocuit cu unul nou, mai trainic și mai modern, așezat mai la est față de predecesorul său, mai aproape de port.

Lucrările la noul Casin descoperă, sub bulevardul constănțean, osemintele soldaților francezi morți de holeră în timpul Războiului Crimeei. Rămăşiţe ale cumplitelor încercări de la mijlocul secolului al XIX-lea, prin care au trecut soldaţii francezi, britanici, ruşi şi otomani, s-au mai găsit şi când au început săparea fundaţiilor trainicelor case ale bulevardului şi nu ar fi de mirare dacă am spune că fiecare clădire a avut parte de vechi ostaşi deshumaţi şi trimişi în alte locuri ale oraşului. Francezii de pe faleza Mării Negre, care au adus cumplita boală peste oraş, se odihnesc astăzi în Cimitirul Central, unde un vechi monument splendid le evocă scurta existenţă pe această lume.

Odată cu dezvoltarea urbanistică a orașului și cu creșterea populației s-a pus problema măririi bulevardului principal al urbei, atât în lungime cât și înspre mare și în acest sens, Comisia de înfrumusețare a orașului proiectează, în anul 1898, faleza. O construcție artificială, pornită din Bulevardul Regina Elisabeta înspre mare, începe în anul 1903, cuprinzând și proiectul viitorului Cazino.

Astăzi, de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei, din dreptul actualului Muzeu de sculptură Ion Jalea, găzduit de vechea casă a bogatului Constantin Pariano și până când drumul cotește la stânga, în dreptul bătrânului Far Genovez, Bulevardul Regina Elisabeta se deschide la sud complet către mare, fiind apărat, la nord, de superbe clădiri din diferite epoci.

O plimbare astăzi pe Bulevardul Regina Elisabeta îți dezvăluie, pe lângă pitoreasca imagine a mării, în orice anotimp ai privi-o, nu mai puțin de șapte monumente istorice de arhitectură și un sit arheologic din perioada romană.

În capătul dinspre port al bulevardului pot fi admirate, chiar în fața Catedralei Ortodoxe Sf. Apostoli Petru și Pavel, vechi ziduri a unei locuiri citadine a Tomisului, din perioada romană și romano-bizantină.

Micile palate ale Bulverdului Regina Elisabeta

Salba de clădiri de epocă începe de la intersecția cu strada Revoluției (fostă D.A. Sturdza), acolo unde astăzi se înalță un bloc ridicat în veritabil stil cubist, imediat după al Doilea Război Mondial (în 1947), construit exact pe locul celebrului Palat Manissalian. Acesta era construit, acum mai bine de un secol, după planurile cunoscutului arhitect Ion Berindei, la ordinul fraților Manissalian, bogați și cunoscuți negustori de cereale ai Constanței. Casa celor doi, impunătoare prin dimensiuni și cu interioare foarte luxoase pentru acele vremuri a intrat repede în limbajul monden drept „Palatul“ Manissalian. Unul dintre cei doi frați, Armenac Manissalian, era, la acea vreme, președintele Uniunii Armenilor din România. Soarta a făcut ca impunătoarea construcție ridicată la 1904 să dispară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind bombardată și avariată iremediabil de avioanele sovietice.

Lipită de blocul construit pe ruinele casei fraților Manissalian, Casa ing. Pâslă – monument istoric de categoria B, care, așa cum îi spune și numele, a aparținut inginerului Ion Pâslă, inspector general al Portului Constanța. Acesta a ridicat, în chiar al doilea an al secolului XX, frumoasa clădire în stil neoromânesc ce privește și astăzi înspre mare.

Inspectorul Portului își construia reședința zid în zid cu mai micuța clădire a lui Ion Bârzănescu, ridicată la 1900 într-un stil eclectic. Astăzi, de asemenea, Casa Bârzănescu este monument istoric de categoria B.

Continuând plimbarea pe boemul Bulevard Regina Elisabeta, la numărul 7 poți descoperi un monument istoric de categoria A, și anume celebra Casă Cănănău. Proiectată de vestitul arhitect Victor Stephanescu, după ale cărui planuri s-a construit și Palatul Comunal din Piața Ovidiu, actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, casa i-a aparținut lui Titus Cănănău, primar conservator al Constanței în perioada decembrie 1910 – octombrie 1912. Superba clădire cu elemente în stil victorian și neoromânesc a găzduit, de-a lungul anilor, sediul Băncii Naționale a României dar și a Consulatului Republicii Populare Chineze la Constanța. Astăzi, la parterul frumoasei clădiri funcționează un restaurant.

La stânga ei, la nr.9, se găsește fosta casă a lui Gheorghe Zottu, președinte al Tribunalului Constanța începând cu anul 1895. Clădirea, ridicată la cumpăna dintre secolele XIX-XX (a fost finalizată în 1904) într-un stil eclectic cu decorații rococo este o excepţie pentru arhitectura obişnuită a oraşului. După război, familia Zottu a încercat tot felul de soluţii pentru a întreţine superba clădire. Între altele, l-a găsit interlocutor pe un mare exportator de cereale, cu firmă mare stabilită în strada Lascăr Catargi nr. 28. Sterie Dalla, căci despre el este vorba, iubea banii, casele frumoase şi demnităţile. Cu cerealele româneşti a făcut bani pe pieţele din Grecia, Egipt, Turcia şi Liban. Casă frumoasă şi-a făcut: astăzi o ruină dar îţi poţi da seama că a fost una dintre cele mai elegante ale oraşului, pe bulevardul Ferdinand 78 (concepută de chiar Anghel Saligny). Ei bine, a reuşit să obţină şi o demnitate importantă: din 1924 a devenit consul onorific al Letoniei la Constanţa. Şi a tot căutat, vreo patru ani, o reşedinţă care să îl reprezinte şi pe el şi mica republică baltică. În 1928, abia, a închiriat casa familiei Zottu şi a mutat aici activitatea consulară firavă dintre Constanţa şi Riga. Pe vremea aceea, puţină lume auzise de Republica pe care o reprezenta Dalla dar şi mai puţină o confunda, ca în vremurile noastre, cu Lituania. Cum afacerile cu Letonia erau practic inexistente şi nici letoni nu prea veneau la Constanţa, Sterie Dalla a gîndit ca un comerciant: a trecut mai departe proprietatea Zottu, în timpul marii crize economice (la sfîrşitul anului 1930) către puternica companie de asigurări „Steaua Română”, care a rămas aici până la naţionalizarea din 1948.

Un bloc comunist hâd oprește brusc salba de bijuterii arhitectonice ce străjuiește bulevardul Elisabeta și privește spre mare, ca mai apoi feeria arhitectonică să se continue, exact în fața Cazinoului de pe faleză, cu un bloc interbelic așezat, umăr la umăr, de Casa Cuculis, o clădire de început de secol XX. Casa grecească, cu o arhitectură eclectică, monument istoric de categoria B, găzduiește astăzi sediul Consulatului Onorific al Austriei la Constanța.

La numărul 17 de pe Bulevardul Elisabeta stă și astăzi în picioare, frumos reabilitată, vechea casă Șomănescu. Finalizată în anul 1903, clădirea în stil eclectic academic era proprietatea marelui moșier bucureștean Sava Șomănescu. Cunoscută figură a epocii, Șomănescu a fost președintele Societății Agrare dar și a Ligii pentru Unitate Culturală a tuturor românilor între anii 1908-1910, ligă care urma să fie condusă vreme de 21 de ani (1919-1940) de ilustrul istoric Nicolae Iorga. Multe povești se croiau la acele vremuri despre latifundiarul Șomănescu. Ba câștiga proprietăți și chiar neveste la pocheraș, ba s-ar fi aflat în postura de a cumpăra, de la Elena Bibescu, marchiză de Belloy Palatul Mogoșoaia. Tranzacția a căzut, iar Martha Bibescu a reușit să reabiliteze vechiul palat brâncovenesc și să-l scape de la pieire. Una dintre multele proprietăți ale lui Sava Șomănescu, aflată pe strada C.A. Rosetti 35, în București, găzduiește astăzi sediul Ambasadei Vietnamului.

La Constanţa, Sava Şomănescu a ţinut să îşi cumpere loc de casă cât mai aproape de Cazino pentru că, mai mult decât marea şi plimbările pe faleză, îi plăcea să joace şi să câştige bani mulţi, să aleagă fără reţinere, ca un bon vivant ce era, din cele mai simandicoase meniuri ale Constanţei şi să asculte cele mai în vogă formaţii venite în oraşul port din toate zările lumii.

Casa Șomănescu de pe Bulevardul Regina Elisabeta este astăzi sediul unei firme de crewing și monument istoric de categoria A.

În final, înainte să părăsești bulevardul în dreptul unui bloc interbelic, poziționat pe locul unde, în anul 1880, Mihail Kogălniceanu, prim-ministru și ministru de Externe al României, își construia a treia sa casă în Constanța, în apropierea Farului Genovez, se află casa N. Pilescu, care a aparținut doctorului Nicolae Pilescu, medic comunal al Constanței. Acesta și-a ridicat imobilul în anul 1903, în stil eclectic, iar astăzi clădirea, în parte modificată, este locuință arhiepiscopală.

Bulevardul Regina Elisabeta păstrează și astăzi, poate mai bine ca oricine și orice, farmecul cumpenei dintre secole și a interbelicului, perioade în care orașul Constanța a cunoscut modernizarea și a fost înzestrat cu cele mai reprezentative construcții edilitare ce dau identitatea orașului. Poate puţină lume mai vrea să ştie dar acest bulevard este croit şi finalizat înaintea suratelor lui din „Micul Paris”, adică a cartierului din jurul Arcului de Triumf de astăzi din Bucureşti. El era menit să asigure atât potenţa financiară necesară unei aşezări de doar câteva decenii de dezvoltare modern edilitară dar, mai ales, să facă din Constanţa un loc ce trebuia exploatat turistic şi ca imagine. Totul pentru a dovedi şi legitima atât voinţa Regelui Carol, cât şi a elitei sale politice şi economice de a administra eficient o provincie ce era un test obligatoriu pentru calitatea instituţională a Regatului României.

Pentru toate acestea, şi poate cu un viitor pe care sigur îl merită mai bun, cu siguranță „Regina Elisabeta“ rămâne în sufletul constănțenilor cel mai frumos bulevard al orașului marin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *