Justiția lor

În ultimii ani, Justiția a fost principalul subiect care a trimis România în paginile presei internaționale. Arestările făcute de DNA, condamnările înalților demnitari în instanțele de judecată și sumele exorbitante cu care aceștia au prejudiciat statul au ținut capul de afiș în mass-media importante. În urma acestor acțiuni, România și-a creat imaginea unui stat care se luptă cu corupția și care, deși este afectat profund de acest fenomen, începe să se stabilizeze și să-și creeze anticorpi, aliniindu-se la rigorile europene și transatlantice.

Și în anul 2017, tot Justiția a fost principalul subiect dezbătut de presa internațională în dreptul României. Doar că, de această dată, Justiția nu a mai fost privită ca putere activă în procesul de asanare a corupției, ci ca un măr al discordiei între noua putere guvernamentală, pe de o parte, care își dorește reformarea sa de îndată, și președintele statului, societatea civilă și ambasadele partenerilor străini, pe de altă parte, care consideră că încă nu este nici contextul, nici momentul potrivit pentru schimbări radicale în sistemul judiciar.

CONTEXTUL

Activitatea Direcției Naționale Anticorupție din ultimii ani, concretizată într-un număr record de înalți demnitari și funcționari ai statului arestați, mulți dintre ei condamnați ulterior de instanțele judecătorești la ani grei de închisoare, a ostilizat clasa politică, decimată continuu de acțiunile instituțiilor de forță.

Schimbarea de paradigmă, în care clasa politică a devenit „vânătorul“ iar Direcția Națională Anticorupție, ca mecanism al Justiției, „vânatul“, a avut loc în momentul în care un condamnat penal, cu încă un dosar pe rolul instanțelor, a devenit unul dintre cei mai influenți oameni ai statului: șef al celui mai mare partid politic din România, președinte al camerei inferioare a Legislativului și deținător al pârghiilor necesare pentru controlarea Executivului.

În această cheie, una dintre primele acțiuni ale coaliției de guvernare, deși PSD câștigase alegerile parlamentare cu un program încărcat de promisiuni populiste, care vizau modificări în Sănătate, Educație, Muncă sau Economie, a fost încercarea de adoptare a unei ordonanțe de urgență, la sfârşitul lunii ianuarie 2017, care viza tocmai activitatea DNA și a Justiției în ansamblul ei.

Într-un context larg, lupta dintre Liviu Dragnea, ca exponent al coaliției de guvernare, și așa-zisul „sistem“, vine pe fondul unei crize sistemice naționale.

România este un stat care are o producţie naţională redusă faţă de potenţial, având o balanță comercială negativă din cauza exporturilor scăzute, și care își bazează economia preponderent pe consum. Prin urmare, asistăm la o politică falimentară ale cărei efecte vin în cascadă: leul se depreciază, ratele la creditele în moneda națională cresc, benzina se scumpește, coșul zilnic de cumpărături golește buzunarele românului din ce în ce mai mult.

Toată această situație face ca programul de guvernare promis în iarna trecută să nu fie sustenabil și, astfel, în lipsa resurselor necesare, momentul bilanțului care se apropie, la un an de la preluarea guvernării de către alianța PSD-ALDE, să fie un moment de cumpănă. Electoratul captiv al coaliţiei – bugetarii, pensionarii şi asistaţii social – a beneficiat de majorări de venituri dar, în ansamblu, pierderile financiare se anunţă a fi la fel de mari ca ale celorlalţi din societate.

Și, pentru că timpul este extrem de scurt pentru cei aflați la Putere, încercarea de a pune Justiția pe cât posibil sub control politic a devenit principalul obiectiv contracronometru, fiind exploatat la maximum contextul favorabil al momentului: o opoziție politică aproape inexistentă și o criză instituțională severă, dacă nu la nivel de structură, cel puțin la nivel de imagine, creată în timp de găștile politice care au încercat să subjuge instituțiile pentru a își asigura continuitatea la Putere.

Din cauza acestor acțiuni, astăzi, nici măcar deciziile Consiliul Superior al Magistraturii sau ale Curții Constituționale a României nu mai sunt lipsite de suspiciuni. Iar practica arată și de ce.

ACTORII

Principalele guri de tun ale celor care militează pentru schimbările aduse legilor Justiției, printre care trecerea Inspecției Judiciare sub control politic, prin aducerea ei în curtea Ministerului Justiției, eliminarea președintelui României din schema de numire a procurorilor șefi sau înființarea unei noi structuri speciale care să ancheteze magistrați corupți, sunt Liviu Dragnea, condamnat penal definitiv pentru fapte asimilate infracțiunilor de corupție și deținător al unui alt dosar în curs, și Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi șeful unui partid care a primit în structurile sale, în momentele de vârf ale activităţii Direcției Naționale Anticorupție, cei mai mulți politicieni certați cu legea.

Cei doi lideri politici se bucură de o largă majoritate parlamentară și de pârghiile necesare pentru a controla banul public prin oamenii aflați în fruntea ministerelor de resort.

Discursul șefilor celor două camere ale Parlamentului pornesc de la greșelile făcute de DNA în acțiunile sale, de-a lungul timpului, și acuză atât lipsa de comunicare a instituției cât și modul neortodox de lucru al unor procurori care, astfel, au decredibilizat instituția în fața unei părți a societății românești. Dragnea și Tăriceanu fac abstracție, însă, de rezultatele înregistrate de instituția de forță în ultimii ani, rezultate cuantificabile prin procentul de condamnări în instanțele judecătorești și sumele de bani puse sub sechestru.

În ceea ce privește schimbările legilor Justiției, cei doi lideri ai coaliției se ghidează după un singur principiu și oferă publicului, constant, același argument, și anume legalitatea măsurilor pe care ei le propun, fugind mereu de aspectul moralității acestor acțiuni. În același scenariu, cei doi invocă constant armonizarea legislației cu deciziile Curții Constituționale, fapt de altfel corect și necesar, pentru a pune în umbră celelalte modificări care ar trimite Justiția sub control politic.

Pentru ei, bunul simț și părerile altora nu reprezintă argumente și își motivează acțiunile prin legalitatea actelor întreprinse, într-o societate în care dețin aproape toată puterea și al cărei mecanism democratic este departe de a fi perfect.

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu sunt reprezentați, la nivelul Ministerului Justiției, de vocea lui Tudorel Toader, care apare constant la televizor și încearcă să convingă audiența de necesitatea schimbărilor legilor Justiției printr-un discurs ostentativ erudit, greoi și purtat în termeni juridici de specialitate, care vrea să creeze senzația de profesionalism dar care, într-un final, este lipsit de esență.

Pe cealaltă baricadă s-a poziționat, nu de multă vreme, Consiliul Superior al Magistraturii, care a oferit aviz negativ proiectului de schimbare a legilor Justiției, întărind pozițiile președintelui țării Klaus Iohannis, a multor lideri din societatea civilă și a cancelariilor europene și transatlantice, prin vocea ambasadelor de la București a partenerilor strategici.

În lipsa unei opoziții puternice și credibile, care nu reușește să impună pe agenda publică mai nimic, și a unui sistem instituțional controlat în proporție covârșitoare de coaliția de guvernare, rolul președintelui Iohannis a fost redus la declarații de presă, prin care îndeamnă societatea civilă să ia atitudine. Iohannis este sprijinit în demersul său de punctul de vedere asemănător al celei mai mediatizate voci a diplomației străine în România, ambasadorul SUA, Hans Klemm. Totodată, semnalele venite dinspre factorii responsabili din Uniunea Europeană sunt foarte tranşante în a susţine o abordare corectă şi independentă a politicului faţă de Justiţie, fără experimente care să-i afecteze parcursul de până acum. Iar răspunsul ambasadorului american Klemm către ministrul Justiţiei este definitoriu: nu deține o diplomă universitară în Drept dar are capacitatea de a atrage atenţia, în numele celui mai important partener al României, despre derapajele propuse de coaliţia guvernamentală.

EXISTĂ SOLUȚII?

Și nu ne referim la soluțiile pe care o tabără sau alta trebuie să le găsească pentru a-și impune punctul de vedere și pentru a-și crea propria Justiție, indiferent cum ar arăta ea, ci la soluțiile pe care societatea românească trebuie să le găsească urgent pentru a ieși din această criză sistemică, dincolo de „Justiția lor“.

Contextul de astăzi a făcut ca liderii României să se radicalizeze și, în lipsa resurselor și instrumentelor necesare, să adopte discursuri populiste și naționaliste, lipsite de fond și pline de minciună și iluzii, care pot întoarce România din parcursul său european și transatlantic.

Discursurile profund naționaliste ale lui Liviu Dragnea, alături de punctele de vedere antieuropene și, uneori, chiar iliberale ale lui Călin Popescu Tăriceanu, doi lideri care au pus în 2017 tunurile pe mediul privat, care au creat din multinaționalele și companiile bancare care activează în România monștrii și care își consolidează electoratul nemulțumit de nivelul de trai prin crearea unor dușmani externi ai țării, mușcă din credibilitatea câștigată de țara noastră de la aderarea la NATO, în 2004, și la UE, în 2007.

Între timp, mass-media naționale abundă în știri care, dacă nu ar fi adevărate, ar fi cu siguranță amuzante: Ministrul Energiei, Toma Petcu, nu știe prețul benzinei la pompă, după aplicarea unei noi accize pe combustibil, pentru că nu are carnet de şofer și nu alimentează mașina. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, răsuflă ușurat după creșterea bruscă a indicelui ROBOR și mărirea ratelor la creditele în lei: Slavă Domnului că nu am așa ceva. Ministrul Justiției îl trage de urechi pe ambasadorul SUA, pe motiv că acesta nu are studii juridice.

Se depreciază leul, cresc ratele la creditele în moneda națională, s-a scumpit benzina prin adăugarea unei noi accize, crește prețul gazului și a energiei electrice, trecerea tuturor contribuţiilor sociale la angajator va reduce salarizarea în sectoarele bugetare (în special în Sănătate şi Educaţie), salariile altor categorii profesionale încă stagnează, în ciuda promisiunilor, sindicatele sunt în stradă iar mediul de afaceri este sufocat.

În acest context, se dă bătălia finală pentru Justiție.

„Și acum ce facem, șefu?“, îl întreabă vicepreședintele PSD, Bădălău, pe cel-care-a-învins-sistemul, într-un scenariu tenebros, dar ingenios croit de jurnalistul Teodor Tiță în „Dilema Veche“, la finalul articolului intitulat „A doua zi după înfrângerea sistemului“.

„Rămânem pe baricade. Justiția e a noastră, iar lumea uită repede“, este unul dintre răspunsurile pe care Liviu Dragnea l-ar putea oferi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *