Israel-Kurdistan: Dragoste geopolitică la periferiile Orientului Mijlociu

(foto: www.mintpressnews.com)

Istoria relaţiilor dintre Israel şi Kurdistan este una dintre cele mai vechi poveşti de dragoste din Orientul Mijlociu contemporan iar prima declaraţie a fost făcută de chiar Părintele Fondator al statului evreu modern, David Ben- Gurion, imediat după 1948.
Într-un context geopolitic şi militar infernal pentru Israel, Ben Gurion a militat pentru ceea ce a numit alianţa periferiilor, state din Orientul Mijlociu care se opuneau tentativelor arabe de hegemonie. Aşa au apărut, acum şapte decenii, relaţiile de prietenie cu Turcia, Etiopia împăratului Haile Selassie, Iranul şahinşahului Reza Pahlavi şi cu kurzii din Irak. Între timp, singura alianţă care a rezistat eroziunii, fără să suporte vreun divorţ letal, este aceea dintre Israel şi Kurdistanul irakian. Iar în Orientul Mijlociu, Israelul a fost în război cu toţi vecinii săi arabi.

La 25 septembrie un referendum organizat printre cei cinci milioane de alegători din regiunea Kurdistanului irakian a relevat că 93% dintre opţiuni susţin independenţa.

Guvernul federal de la Bagdad, Iranul, Turcia, Siria, Uniunea Europeană, O.N.U., Rusia, chiar şi S.U.A. au avertizat conducătorii din capitala regională, Erbil, să nu proclame independenţa. „Sunt 25 de ani de când am dovedit că suntem un factor de menţinere a păcii, prosperităţii şi coexistenţei. Nu suntem un pericol pentru nimeni”, declara preşedintele regiunii kurde, Masud Barzani. „Nu suntem pregătiţi să discutăm sau să avem un dialog despre rezultatele referendumului deoarece acesta este neconstituţional”, a replicat prim ministrul irakian, Haider al- Abadi. Ministrul iranian al Apărării, generalul Amir Hatami, a emis o declaraţie belicoasă către separatiştii kurzi, ameninţându-i că „Iranul se opune oricăror mişcări care conduc la schimbarea frontierelor şi la împărţirea pe regiuni a statelor actuale”. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat clar asupra riscului declanşării unui „război etnic” şi a invocat măsuri militare şi economice la adresa Kurdistanului irakian.

Cum regiunea nu are ieşire la mare şi cum 550.000 din cei 600.000 de barili de petrol extraşi zilnic ajung în portul turcesc Ceyhan, declaraţia liderului de la Ankara a avut un impact emoţional uriaş. Nici Departamenrtul de Stat al S.U.A. nu sprijină independenţa kurzilor irakieni, lucru reiterat extrem de clar în chiar ziua desfăşurării votului din 25 septembrie: „S.U.A. se opun violenţei şi deciziilor unilaterale ale oricărei părţi”, mai ales în ceea ce priveşte modificarea frontierelor. Iar Rusia, prin vocea ministrului de Externe, Serghei Lavrov, a găsit formula exactă diplomatică de a declara făţiş opoziţia: „Moscova respectă voinţa kurzilor de a avea un stat naţional dar crede că problemele trebuie rezolvate prin dialog şi nu prin declararea unilaterală a independenţei”.

Ce este Kurdistanul? Cine sunt kurzii?

30 sau chiar 40 de milioane de locuitori ai zonelor de munte, izolate, împădurite şi bogate în resurse de apă şi petrol sunt kurzi care se regăsesc, astăzi, pe teritoriile Turciei, Irakului, Iranului, Siriei şi Armeniei. Deşi de confesiune islamică, ei nu sunt nici arabi, nici perşi, existând indicii că ar fi printre cele mai vechi comunităţi din regiunea Orientului Mijlociu. În mijlocul Primului Război Mondial, în 1916, şefii diplomaţiilor din Franţa şi Marea Britanie au împărţit teritoriile muribundului Imperiu Otoman printr-un acord secret, care le poartă numele: Sykes-Picot. În textul Tratatului de pace de la Sevres, din 1920, semnatarii au recunoscut existenţa unui stat kurd independent, conform principiului fundamental al autodeterminării naţionale. Tratatul, semnat în ultimele clipe de existenţă ale Imperiului Otoman, nu a fost pus niciodată în aplicare iar kurzii au fost împărţiţi, în perioada interbelică, între patru state regionale. Inclusiv în Irak, creaţie instituţională britanică, ale cărui frontiere au fost trasate, în anii 1920, de geograful Pal Teleki, viitor prim-ministru al Ungariei, după regulile stabilite la Londra. Nici situaţia kurzilor rămaşi în Iran şi Siria nu a fost mai bună iar în Republica Turcia, după moartea lui Ataturk, în 1938, s-a parcurs un drum lung de decenii pentru a-şi câştiga statutul de comunitate responsabilă.

În Regatul Irakian, până în 1958, şi în dictaturile militare şi marxiste brutale ale Republicii de la Bagdad de după aceea, kurzii nu au fost trataţi ca o comunitate egală cu arabii sunniţi şi şiiţi. În anii 1980, în timpul războiului cu Iranul, Saddam Hussein a utilizat armele chimice şi gazele asupra localităţilor kurde din Irak, având suspiciuni că aceştia nu se încadrau în categoria bunilor patrioţi şi militanţi ai Partidului Baas Arab Socialist, un fel de comunism pan-arab.

Din momentul apariţiei sale pe scena internaţională, după Primul Război Mondial, se poate vorbi despre statul irakian ca despre o căsătorie decisă de părinţii britanici între mirii arabi şi kurzi, cu regula să nu existe vreodată un divorţ.

După intervenţia coaliţiei militare internaţionale în Irak, în 2003, şi anihilarea dictaturii lui Saddam Hussein, o nouă Constituţie a fost adoptată de Parlamentul de la Bagdad, în 2005. Potrivit ei, Kurdistan este una dintre cele trei regiuni federale ale ţării, cu capitala la Erbil, cu propriul Parlament şi propria armată – Peshmerga. În contextul ofensivei trupelor Statului Islamic, în vara anului 2014, trupele federale irakiene au fugit ruşinos din faţa oraşului Mosul. Recuperarea regiunii Kirkuk, bogată în petrol, de către trupele kurde, tot în vara anului 2014, după lupte grele cu islamiştii, a declanşat şi polemica dintre liderii de la Erbil şi autorităţile federale de la Bagdad. Din Kirkuk se extrag zilnic aproximativ 400.000 de barili de petrol, aproximativ 10% din producţia Irakului. Ceea ce înseamnă venituri bune pentru oricare dintre administratori.

De ce fascinaţia pentru Israel?

În Kurdistanul irakian una dintre cele mai bine vândute cărţi în librării este volumul de memorii al premierului israelian Golda Meir. Două ediţii succesive, în zeci de mii de exemplare, după o traducere din ebraică în kurdă. Ceva fără precedent în istoria Orientului Mijlociu.

După proclamarea Republicii Irakiene şi a sordidelor ei dictaturi, au început să funcţioneze şi contactele, unii îi spun chiar fascinaţia, kurzilor pentru Statul Israel. Chiar dacă secrete la început, ele au devenit atât de evidente încât, în 1966, într-o declaraţie fără precedent, ministrul Apărării de la Bagdad, Abd al-Aziz al-Uqaily, a avertizat pe kurzii irakieni să nu mai vizeze crearea „unui al doilea Israel” în Orientul Mijlociu. La fel spune şi vicepreşedintele Irakului de astăzi, Nuri al-Maliki, în contextul referendumului pentru independenţă din septembrie 2017: „nu vom permite crearea unui al doilea Israel în Nordul ţării”. Totuşi, aşa cum titra cotidianul israelian „Haaretz”, la 28 septembrie, „Kurdistanul este aliatul perfect” pentru Israel şi este şi singurul loc locuit de musulmani unde lipseşte simpatia pentru palestinieni. Iar unele indicii, din presa arabă şi din mărturiile foştilor lideri israelieni, susţin o prezenţă de peste şase decenii a Mossadului – serviciul secret israelian – în Kurdistanul irakian precum şi vizite repetate ale liderilor kurzi la Tel Aviv şi Ierusalim în anii 1970 şi 1980.

La începutul lunii septembrie, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat opinia publică mondială că ţara sa sprijină fără rezerve crearea unui stat independent kurd. Anterior, ministrul Justiţiei de la Ierusalim, Ayelet Shaked, confirmase această realitate, accentuând că Israelul sprijină un Kurdistan care să cuprindă şi regiunile etnice din Turcia, Iran şi Siria. Un Kurdistan independent, liber, stabil, tolerant, laic, pro-occidental şi favorabil Israelului a fost tema unei ample discuţii a oficialilor israelieni, declanşată acum câţiva ani, în 2014. Benjamin Netanyahu a afirmat-o fără rezerve. În S.U.A. ea a fost adusă în dezbatere de adjunctul misiunii diplomatice israeliene de la Washington, Reuven Azar. La cel mai înalt nivel, în iunie 2014, preşedintele Israelului, Shimon Peres, i-a cerut preşedintelui american, Barack Obama, să acţioneze în direcţia unui Kurdistan independent. Nu este de mirare că aproape 75% dintre kurzii irakieni sunt de acord cu deschiderea de misiuni diplomatice în Israel.

Gesturile dintre Kurdistan şi Israel sunt convingătoare, mai ales într-o regiune unde ideea coexistenţei paşnice şi a relaţiilor prieteneşti este exclusă de un secol. Cât de mult sau puţin au fost aceste dovezi israeliene o dovedesc recompensele kurde, ulterioare: din octombrie 2015, Guvernul Regiunii Kurdistan a deschis, în cadrul Ministerului Afacerilor Religioase de la Erbil, un birou pentru probleme evreieşti, singurul din lumea islamică, în vreme ce rabini din Israel au fost invitaţi în capitala provinciei. Aceasta deşi numărul evreilor din Kurdistan abia depăşeşte câteva sute de suflete, în cele mai optimiste numărători.

Nu puţin importantă este şi valenţa morală a relaţiei dintre kurzi şi Israel iar ea a fost devoalată şi de oficiali, şi de presa ebraică: ambele popoare au fost stigmatizate necondiţionat de cea mai mare parte a vecinilor iar lupta lor este una pentru viaţă şi pentru libertate şi nicidecum, ca în regulile Islamului radical, pentru a celebra moartea. Manualele şcolare în limba kurdă au apărut şi au fost editate în Israel iar acesta este un pariu formidabil cu viitorul.

Cu avionul, de la Erbil la Bagdad călătoria durează fix o oră. Distanţa dintre cele două capitale în ceea ce priveşte strategiile de politică regională este, însă, enormă şi antagonică în dosarele cele mai fierbinţi.

Desigur că în Orientul Mijlociu există puţină speranţă şi încredere în soliditatea unei relaţii. Comentând sprijinul necondiţionat al Israelului pentru referendumul kurd de la 25 septembrie, oficiosul Regatului Haşemit al Iordaniei, „Jordan Times”, scrie că „simpatia aparentă a lui Netanyahu pentru cauza kurdă este menită să şantajeze Turcia, să slăbească Irakul şi să intimideze Iranul”. Aceasta în vreme ce în cel mai vechi cotidian israelian, „Jerusalem Post”, a fost tipărit un articol al reputatului analist politic iordanian Daud Kuttab, care acuză ipocrizia liderilor evrei care susţin independenţa kurzilor dar „nu fac nimic pentru palestinieni”. De altfel, e o formulă uzuală în mediile publice arabe ideea că Israelul doreşte mai degrabă să îndepărteze discuţia despre viitorul unui stat palestinian prin sprijinul acordat unei mişcări care ar inflama lumea oricum înfierbântată a arabilor.

Un Kurdistan independent, dar mai ales un Kurdistan unificat ar fi un coşmar pentru Turcia, Irak, Iran şi Siria. O spune chiar şi vicepreşedintele irakian, Nuri al-Maliki: „referendumul va avea un impact catastrofal asupra Irakului şi regiunii învecinate”.

Iar aceasta este o evidenţă nu doar pentru că, pierzând controlul regiunii kurde, Irakul ar retrograda pe locul 3 în clasamentul statelor exportatoare de petrol. S-a dovedit, în deceniul scurs de la adoptarea Constituţiei federale, că administraţia regională de la Erbil a făcut paşi importanţi spre liberalizare, dezvoltare economică şi socială, transparenţă şi angajare militară necondiţionată împotriva Islamului radical. Trupele kurde Peshmerga, şi mai puţin armata naţională irakiană, au stat la baza victoriilor decisive împotriva Statului Islamic.

În acelaşi timp, fără un sprijin internaţional şi fără recunoaşterea rezultatelor acţiunilor pentru independenţă în capitalele europene şi nord- americane, Kurdistanul nu va fi capabil să devină stat. Legat economic de relaţia unilaterală petrolieră cu Turcia, constrâns administrativ de legile Irakului, ameninţat de armatele iraniene, Kurdistanul irakian are puţine şanse de supravieţuire fără o intervenţie decisivă a principalilor actori regionali: S.U.A. şi Rusia. Or, ambele s-au declarat acum, repetat şi convingător, în favoarea integrităţii Irakului. Fără nicio concesie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *