INTERVIU. George Varsami, custodele Muzeului Portului: „Șefii admnistrației locale nu au călcat pragul muzeului. Dar nici nu ar avea ce căuta aici“

George Varsami, custodele Muzeului Portului Constanța

ISE: Domnule George Varsami, ce este Muzeul Portului Constanţa?

George Varsami.: Muzeul Portului Constanța a fost înființat în 1996, odată cu împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție ale Portului modern Constanța. Cu această ocazie, ceea ce a mai rămas din ceea ce s-a numit Pavilionul Regal sau Cuibul Reginei a fost amenajat ca muzeu. În cele 5 săli sunt fotografii care expun etapele de constituire a portului modern, din Antichitate și până în timpurile noastre.

ISE: Dacă Regina Elisabeta ar reveni, astăzi, în locuinţa ei, ce ar mai găsi din vremea în care a petrecut verile pe malul mării?

G.V.: În primul rând că nu era locuința ei. Era a administrației portului Constanța. Ca o dovadă a prețuirii față de Familia Regală și a faptului că Regele Carol I a fost cel care a insistat pentru construirea unui port, inginerii de atunci au construit, la capătul digului, această clădire, modestă inițial, pe un picior din piatră, cu o cabană de lemn susținută de console de fontă, care a ars, din păcate, în 1927 și a fost reconstruită. Au construit această casă de vacanță, să-i spunem așa, pentru prețuirea pe care o acordau Familiei Regale. Deci nu a fost o locuință proprietate a Coroanei. A aparținut întotdeauna Portului Constanța. Reconstruită, așa cum am spus, în 1928-1929, după incendiul din 1927. Ca atare, dacă ar mai veni Regina din nou, oricum n-ar mai recunoaște, pentru că ea nu a prins decât acea cabană din lemn, și ca atare nu ar mai înțelege ce se întâmplă aici. În spate, unde exista apă, construcția de atunci avea forma unei, ambarcațiuni, cum își aducea aminte și Regina Maria, iar odăile semănau cu cabinele unui vapor. În spate, pe marginea apei, cum era înainte, acum s-au făcut platforme și ca atare nu mai păstrează nimic din farmecul de atunci. Iar faptul că s-a venit cu pereți de o parte și de cealaltă i-au pierdut forma aceea de corabie care plutește. I-au luat senzația de plutire a construcției, așa cum a fost ea concepută în ambele faze: și cea din lemn, și cea din beton și cărămidă.

Expoziția permanentă a Portului Constanța
nu face parte din peisajul turistic constănțean

ISE: Regina Elisabeta și-a petrecut totuși destul de mult timp în Pavilionul Regal și tot aici au avut loc multe evenimente marcante în istoria României și a Regalității din România, un singur exemplu fiind vizita Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, în iunie 1914. Găsim astăzi în Muzeul Portului exponate care să amintească de acea perioadă?

G.V.: Nu. Nu, pentru că, o dată, v-am spus, în 1914 când a venit Țarul Nicolae al II-lea aici, au fost întâmpinați într-adevăr în clădirea Pavilionului Regal. A doua zi au rămas aici și au discutat miniștrii de Externe, Sazonov (Serghei Dmitrievici Sazonov, 1860-1927. Ministru de Externe al Imperiului Rus în periaoda noiembrie 1910-iulie 1916. La 1 octombrie 1914 a dat garanţii scrise României că, dacă aceasta ar fi intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei, ar fi primit recompense teritoriale: Transilvania, Bucovina şi Banat, n.red.) și Ionel Brătianu (prim ministru al României la data vizitei la Constanţa, n.red.), și, într-adevăr, este un eveniment pentru istoria României, în sensul că s-a schimbat sistemul de alianțe. Noi aveam tratate cu Austro-Ungaria și cu Germania (Puterile Centrale. România era parte a acestui sistem de alianţe din 1883, n.red.) până atunci și în special orientate împotriva Rusiei. În momentul în care Țarul Nicolae al II-lea a dat asigurări că Rusia nu mai are pretenții asupra litoralului românesc, atunci cercurile politice românești au fost de acord și au intrat alături de țările Antantei, inclusiv Rusia. Într-adevăr, cei doi au discutat aici pentru că, în ziua în care au venit, pe 14 iunie, conform cavalerismului epocii, au spus că nu este frumos să discute politică în fața doamnelor, și ca atare nu s-a purtat nici o discuție politică în prima zi. Au rămas după aceea aici și de aici au plecat la București (Ţarul Nicolae al II-lea, Ţarina Alexandra, cele patru Mari Ducese şi Prinţul Moştenitor Aleksei au plecat, pe mare, pe iahtul „Standart”, spre Rusia, n.red.) unde au continuat tratativele și s-au încheiat acordurile româno-ruse de la vremea respectivă. Așa cum v-am mai spus, clădirea a ars în 1927. Mobilierul care a fost adus după 1928-1929, când a fost refăcută clădirea, purta semnătura lui Victor Ștefănescu, unul dintre marii noștri arhitecți. Din păcate, mobilierul s-a pierdut în întregime în vremea regimului comunist și ca atare nu avem obiecte care să aducă aminte de trecutul regal al acestei construcții.

ISE: Care sunt cele mai valoroase exponate din muzeu şi care ar fi, din punctul dumneavoastră de vedere, povestea care ar trebui să ne convingă să venim în acest loc?

G.V.: În primul rând că istoria nu lucrează cu povești. Nu avem povești care ar fi pe gustul imediat al vizitatorului. Regina Maria a venit spre exemplu foarte puțin aici (Regina Maria construise, între 1923-1926, Palatul Regal din Mamaia, apoi, din 1927, finalizase lucrările la Palatul Regal de la Balcic, ambele pe malul mării, n.red.). O telegramă, spre exemplu, din 1936, cere prin aghiotantul regal să fie pregătite o masă și 10 scaune, „iar dejunul îl vom aduce noi“. Ceea ce arată modestia familiei regale din vremea respectivă, faptul că veneau cu mâncarea în sufertaș. Iar povești care ar putea fi relatate nu prea există, deși traducerea acestui cuvânt, „cuib“, în limba română, mai ales forma lui diminutivată, lasă loc multor interpretări în limba română. Ei foloseau cuvântul „nest“, tot de origine latină, și mai departe indo-europeană, din „nisdos“, care înseamnă locul unde se așază pasărea să se odihnească. Deci ei vedeau prin „cuib“ un loc strict de odihnă. În limba română pot exista devieri de la sensul acestui cuvânt, semantica pe tema aceasta este destul de complexă. Deci nu poveștile Familiei Regale, pentru că, deși dumneavoastră ați spus că au petrecut mult timp aici, chiar Regina Maria spune că au stat 3 săptămâni la mare, nu neapărat aici. Cea mai lungă perioadă. Regele Carol era exigent și nu era un iubitor al mării. El a înțeles rolul mării doar din punct de vedere economic. Nu era un iubitor al plajelor și al statului la soare. Era prea dinamic pentru așa ceva. Avea pregătire de militar și nu suporta. Iar Regina Maria, care provenea din Insulele Britanice, bineînțeles că era bucuroasă să stea tot timpul aici și, scrie în memoriile sale, cele trei săptămâni la mare au fost ca un adevărat festin. Nu îndrăznea să-l supere pe unchiul, cum îi spunea Regelui Carol I, și să ceară mai multe zile să stea aici și, ca atare, zilele petrecute și le amintește de fiecare dată cu profunzime. Regina Elisabeta la fel, și-a dorit mult să stea aici. Ea era cea care venea în această așezare, pentru foarte scurte perioade de timp. În rest au stat și la Palatul Regal, dar în general vacanțele nu erau foarte lungi, cu un rege atât de mult implicat în treburile țării. Și aici fără nici un fel de demagogie. Era chiar dedicat.

În condițiile în care noi ținem de administrația portuară, prioritare sunt vizitele delegațiilor care vin să viziteze Portul Constanța. Ca atare, în condițiile în care am avea o reclamă deosebită, nu poți să împaci și turiștii care au venit, și delegația care te vizitează

ISE: Care sunt cele mai valoroase exponate din muzeu?

G.V.: Eu consider că fiecare dintre fotografiile acestea care s-au salvat reprezintă o valoare. O valoare este mobilierul acesta pe care l-am recuperat. A existat în Portul Constanța, este clar. Nu știm cui a aparținut, din păcate, dar nu era sigur cel care dota Cuibul Reginei. Mobilierul exista în Portul Constanța, l-au luat rușii în 1945, a ajuns pe la București și l-am luat înapoi. Dar nu avem acte de proveniență. O fi fost la administrație, o fi fost al unuia dintre inginerii care au lucrat pe atunci – Saligny (Anghel Saligny, 1854-1925. A proiectat construcţia de căi ferate, infrastructură portuară la Galaţi şi Brăila, a portului modern Constanşa, în perioada 1889- 1909 şi a podului peste Dunăre, de la Cernavodă, finalizat în 1895, la vremea aceea cel mai lung din Europa, n.red.), Erbiceanu (Laurenţiu Erbiceanu, 1876-1936. Inginer, elev al lui Anghel Saligny, participă la proiectul de modernizare al portului Constanţa, finalizat în 1909. În 1906, Anghel Saligny îi încredinţează misiunea de a construi şi amenaja Pavilionul Regal al Reginei Elisabeta. În iunie 1914 participă, în calitate de gazdă, la vizita în Pavilionul Regal a familiei imperiale ruse, n.red.). Nu avem documente în acest sens. Deci fiecare fotografie pentru mine reprezintă o valoare și ea însăși construcția, atât cât a mai rămas din ea, este cea mai importantă valoare. Faptul că a rămas și a supraviețuit tendințelor comuniste din anii `60, care vroiau să dărâme absolut tot ce ținea de Familia Regală, faptul că au rămas aceste încăperi, mi s-a părut o binecuvântare.

ISE: Muzeul Portului are o mică vizibilitate în peisajul turistic constănţean. Nici amplasamentul nu îl avantajează, traseul până la el fiind deloc plăcut, de-a lungul digului. Nici informarea turistică urbană nu vă ajută, prezenţa muzeului nefiind anunţată în niciun punct al Constanţei. Totuşi, turismul de croazieră a făcut ca Muzeul Portului să fie primul obiectiv turistic local întâlnit. Între aceste două extreme, ce fel de vizitatori îi calcă pragul?

G.V.: Vorbesc de peisajul turistic constănțean. Încă o dată – expoziția permanentă a Portului Constanța nu face parte din peisajul turistic constănțean. Aici nu avem aceeași subordonare și aceeași administrare precum celelalte muzee din oraș. Normal că aici se ajunge greu, pentru că la vremea când a fost construit era capătul portului. Pe aici intrau navele în port. Și faptul că acum ne aflăm chiar la poarta de intrare spre terminalul de pasageri este într-adevăr un avantaj, trec pragul turiștii străini, delegațiile care sosesc în Portul Constanța, foști lucrători din port, constănțeni care doresc să se informeze mai mult despre Portul Constanța. Pentru că întotdeauna, mai ales în perioada comunistă, Portul era în întregime închis și normal că acum, profitând de faptul că este destinație publică, mulți dintre constănțeni vin în aceste locuri. Bineînțeles, vara mai vin și turiști români sosiți pe litoral. Dar, în principal, delegațiile care vizitează Portul Constanța, turiștii străini și foștii lucrători portuari, tineri care au avut părinți sau bunici care au lucrat în port și au nostalgia copilăriei.

ISE: Ați spus că, din punct de vedere administrativ, nu vă integrați în peisajul turistic constănțean, pentru că nu sunteți subordonat aceleași entități. Totuși, simplul fapt că muzeul are porțile deschise pentru vizitatori îl integrează în ansamblul muzeal al Constanței. Din acest punct de vedere, Muzeul Portului ar trebui să fie promovat și să fie parte integrantă din circuitele turistice. Cum apreciați acest aspect?

G.V.: Nu, nu. Nu așa se pune problema. În condițiile în care noi ținem de administrația portuară, Administrația Portului Constanța, respectiv Ministerul Transporturilor, prioritare sunt vizitele delegațiilor care vin să viziteze portul Constanța, românești sau străine. Ca atare, în condițiile în care am avea o reclamă deosebită, nu poți să împaci și turiștii care au venit, și delegația care te vizitează. Și în aceste condiții nu cred că avem aceleași structuri ca și instituții echivalente din Constanța.

ISE: Să înțeleg că un turism de mase nu v-ar avantaja.

G.V.: Nu.

Farul Carol I nu se poate vizita. (…) ar trebui să intervină ceilalți factori: Ministerul de Interne, Vămile, Poliția de Frontieră

ISE: Muzeul Portului a fost deschis acum mai bine de două decenii, în 1996, şi este, în memoria oraşului, o reşedinţă regală. Ce membri ai Familiei Regale i-au trecut pragul de la deschidere şi cu ce impresii au plecat?

G.V.: Maiestatea Sa Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, Dumnezeu să o odihnească, și Principesa Margareta. A mai venit și Paul de Lambrino, crezând că această construcție a aparținut cumva Familiei Regale, bănuiesc că venise ca să-și ia drepturile. Dar așa cum v-am mai spus, ea a aparținut întotdeauna Portului Constanța, Statului român, și ca atare nu știu cu ce impresie a plecat de aici. Dar Regele a fost profund impresionat și mi-a zis că de pe terasa de sud, din partea sudică, de acolo pescuia gingirică. Este un termen pe care puțină lume îl folosește. După 70 de ani, să ții minte cuvântul gingirică și faptul că pescuiai este îmbucurător. Bineînțeles că nu a mai recunoscut nimic, pentru că, neavând mobilierul de atunci, normal că a șocat, în condițiile în care a mai rămas doar o treime din clădirea originală. Nu a mai recunoscut. Și la fel, faptul că aici în spate s-au construit platformele, la fel schimbă peisajul. Atunci era în imediata vecinătate a apei, acum dezvoltarea economică a impus altceva.

ISE: A existat, din 1996 până acum, vreun şef al administraţiei locale (primar, prefect, preşedinte de Consiliu Judeţean) care să calce pragul Muzeului Portului?

G.V.: Nu. Dar nici nu ar avea ce căuta aici.

ISE: Ca simplu vizitator, mă gândesc.

G.V.: Ca simplu vizitator nu, dar… Nu văd obiectul întrebării, pentru că el nu are nici o legătură. Putea să vină sau nu. Poate era prea ocupat să vină până aici. Deci nu putea să ne ajute într-un fel sau altul. Oricare ar fi fost acea autoritate.

ISE: A existat, după 1996, vreun proiect al administraţiei locale sau al asociaţiilor locale de promovare turistică prin care să fiţi invitaţi ca parteneri într-un proiect cultural sau turistic?

G.V.: Nu, nu. Pentru că nu am solicitat așa ceva.

ISE: Dar ei au solicitat să vă integreze?

G.V.: Nu. Cum să solicite? A mai fost pe vremea lui Mazăre, cu ăia 20% pe care îi aveau din acțiunile portului. Nu știu dacă îi interesa în vreun fel muzeul, n-aș putea spune că Radu Mazăre era cel mai cult om pe care l-am cunoscut. Dar bănuiesc că a fost limita aceasta: Portul este al portuarilor și Constanța este a locuitorilor ei. Deci, ca atare, nimeni nu s-a amestecat în astfel de proiecte. Și mi se pare normal acest lucru. Cum spunea un fost președinte al României – neamestecul în treburile interne. Și, din acest punct de vedere, situația mi s-a părut normală, adică nimeni nu a insistat, nimeni nu a solicitat. Eu cred că este o normalitate.

ISE: Să înțeleg că nu vedeți portul ca pe o parte integrantă a orașului?

G.V.: N-are cum să fie parte integrantă a orașului în condițiile în care este un obiectiv de 4000 de hectare. Nu a fost făcut cu banii constănțenilor. Multă vreme s-a făcut comparație cu Portul Rotterdam. Dar la Rotterdam există documente că în anul „X“, locuitorul „Y“ a dat un gulden, care s-a folosit la punerea unei bare la nu știu ce dig. Nu se compară sub nici un fel cele două situații. Portul nu poate fi al constănțenilor, ca și cum ar trebui să fie Portul Tomis, cu amenajare, ca un loc de agrement. Este un obiectiv de o asemenea grandoare încât toți banii pe care i-a scos vreodată administrația constănțeană (primăria) nu ar fi fost suficienți ca să construiască așa ceva. Deci nu putem spune că Dacia este a piteștenilor, uzina atomică e a cernăvodenilor și așa mai departe. În acest sens o spun.

ISE: Însă, cel puțin din punct de vedere turistic, ar trebui să existe o relație interinstituțională între oraș și port, pentru că mulți turiști străini intră în oraș, prin port.

G.V.: Sigur, în ultima vreme am văzut și în presă discuții între domnul director general de la administrația portului și primarul Constanței. Se pare că da, lucrurile reintră pe un făgaș normal în sensul acesta.

ISE: Referitor la turiștii străini care ajung în Portul Constanța. Primul obiectiv pe care aceștia îl întâlnesc este Farul vechi Carol I. Există vreun proiect de punere în valoare turistică a acestui monument istoric?

G.V.: Farul Carol I (monument istoric de categoria A, n.red.) nu se poate vizita, și asta nu mai ține nici chiar de noi. Terminalul de pasageri este considerat zonă de frontieră și, ca atare, nu administrația este cea care ar trebui să intervină, ci ceilalți factori: Ministerul de Interne, Vămile, Poliția de Frontieră ș.a.m.d. Deci este destul de greu să obții aprobările pentru punerea în circuit a farului. În condițiile în care, să zicem, vine o navă de pasageri și se fac toate controalele necesare, mai vin navele militare care trag întotdeauna aici, un circuit turistic ar presupune ori să dai nava deoparte de acolo, ori să-l închizi. Este destul de complicat. Anunți turistul să vină, intră în circuit, mergem să vizităm Farul Carol, dar între timp este o navă NATO trasă în terminalul de pasageri și, ca atare, nu se poate vizita. Este un inconvenient. Eu ca turist aș spune: stai, eu am plătit și am vrut să văd asta. De ce mă împiedici acum ca să ajung acolo? E, cum să dai explicații că au venit NATO ș.a.m.d. E complicat în această zonă să organizezi circuite turistice, într-o zonă geostrategică atât de importantă. Mai ales că este și portul nostru militar aici. Lucrurile se complică și mai mult.

*Povestea Pavilionului Regal, cunoscut drept „Cuibul liniștit“ al Reginei Elisabeta, o puteți citi AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *