Inspecția Judiciară, în cazul procurorului Bodean: „Afirmații de o gravitate extremă/ Informații prezentate selectiv și trunchiat, într-o manieră tendențioasă”

•La 1 martie 2017, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a transmis Inspecției Judiciare cererea formulată de DNA cu privire la apărarea reputației profesionale a procurorului constănțean Andrei Bodean. 

•Cererea a fost formulată și înaintată CSM după ce „Evenimentul Zilei“ a publicat un articol care conținea acuzații extrem de grave la adresa procurorului DNA.

•Trei săptămâni mai târziu, Inspecția Judiciară constată că reputația procurorului a fost afectată și înaintează un raport către plenul CSM. Ulterior, la 25 aprilie, plenul CSM a admis cu majoritate de voturi cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de procurorul Bodean.

Raportul Inspecției Judiciare citează rezoluții CEDO

Cu privire la articolul din Evenimentul Zilei, Inspecția Judiciară a notat că „unele dintre afirmațiile din cadrul publicației menționate sunt de o gravitate extremă” și că articolul respectiv prezintă niște presupuse fapte care „aduc atingere reputației profesionale a acestuia”.

În raportul întocmit, Inspecția Judiciară a invocat Rezoluția 1003 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică, dar și Codul Deontologic al ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă. Magistrații au apreciat că autorul articolului denigrator la adresa procurorului Bodean „s-a îndepărtat de la rigorile deontologiei jurnalistice” și că „a prezentat pretinse fapte reprobabile ca fiind adevărate”, dar și că „a prezentat selectiv și trunchiat anumite informații, într-o manieră tendențioasă, fără nicio referire la faptul că toate plângerile penale și cele disciplinare formulate de avocatul condamnat pentru corupție pe numele procurorului constănțean au fost clasate, iar cererile de recuzare au fost respinse”.

Inspecția Judiciară consideră că afirmațiile făcute în articolul publicat în „Evenimentul Zilei“ sunt de natură să afecteze reputația profesională a lui Andrei Bodean, întrucât „sunt nereale, făcute pro-cauza” (în contextul în care există condamnarea definitivă a inculpaților Sorin Calaigii și Mihaela Bodîrlău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale a procurorului DNA, iar Inspecția Judiciară a clasat cele două cauze care au făcut obiectul plângerilor celor doi inculpați).

Referindu-se la restrângerea libertății de exprimare în scopul garantării autorității și imparțialității puterii judecătorești, Inspecția Judiciară citează mai multe spețe de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Una dintre acestea este cauza „Bradford contra Danemarcei”, acolo unde: „CEDO a decis că interesul de a proteja reputația și a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora”. O altă speță soluționată la CEDO citată în raportul Inspecției Judiciare este „Pager și Oberschlick contra Austriei” atunci când s-a decis că „activitatea justiției nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept”.

„În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a subliniat rolul important al presei într-un stat de drept, aceasta având responsabilitatea privind comunicarea informațiilor și ideilor cu privire la problemele politice, precum și a altor teme de interes general, dar și obligația de a nu depăși anumite limite fixate în special pentru protecția reputației altuia (hotărârea Castells contra Spaniei din 23 aprilie 1992)”, mai notează Inspecția Judiciară în raport.

Raportul complet al Inspecției Judiciare AICI.

Procurorul Bodean a trimis în judecată multe nume grele din Constanța, inclusiv pe Radu Mazăre, Sorin Strutinsky și Nicușor Constantinescu

La 28 februarie 2017, sub titlul „Un avocat face pușcărie pentru că un procuror DNA nu a reușit să-i seducă soția! ”Zdreanță”, de la Ploiești, are un geamăn la Constanța”, Mirel Curea, redactor-șef adjunct al publicației, a semnat un articol în care susținea că procurorul Andrei Bodean a dispus anchetarea și reținerea avocatului constănțean Sorin Calaigii pentru a se răzbuna că soția acestuia i-a refuzat avansurile.

Jurnalistul își încheia acuzațiile extrem de grave susținând că „dacă soția avocatului constănțean ar fi cedat avansurilor sexuale ale procurorului DNA Andrei Bodean și ar fi acceptat să se culce cu el, cel mai probabil astăzi avocatul ar fi fost acasă, și-ar fi văzut de familie, de profesie, de viață, și-ar fi crescut liniștit și încrezător în viitor copila. Pentru că tânăra și frumoasa sa soție nu a acceptat asta, astăzi, avocatul este în pușcărie”. Avocatul Calaigii a fost condamnat în ambele instanțe și, în prezent, ispășește o pedeapsă de patru ani cu executare pentru trafic de influență.

Procurorul DNA Constanța Andrei Bodean a anchetat și trimis în judecată multe nume grele din Constanța, inclusiv pe Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Radu Mazăre, fostul primar al municipiului, și pe celebrul om de afaceri constănțean Sorin Strutinsky.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *