Germania alege din nou Angela Merkel: Mutti a intrat în istorie și va conduce Europa

Angela Merkel, cancelarul Germaniei (foto/Associated Press)

În 2016 Germania a fost campioana mondială a excedentului comercial: peste 300 de miliarde de dolari. Adică, 8% din Produsul Intern Brut, sumă cu care ar putea cumpăra la pachet mai multe state din Uniunea Europeană. Investiţiile publice germane au crescut în medie cu aproape 4% pe an, începând cu 2005. A doua clasată a Europei, Franţa, are doar 0,6% anual. Creşterea economică este stabilă, între 1,7 şi 2% în ultimii 12 ani, şomajul s-a înjumătăţit după 2005 – astăzi a coborât la 5,9% – iar excedentul bugetului public al Germaniei a atins 30 de miliarde de euro în 2016. Practic, niciodată în istoria sa Germania nu a fost mai stabilă şi mai bogată.

În aceste condiţii, la 24 septembrie, peste 60 de milioane de germani vor alege pe cei 598 de deputaţi ai Reichstagului. Diferenţa de opţiuni în sondaje indică un avans cuprins între 15 şi 20 de puncte procentuale în favoarea formaţiunii conservatoare a Angelei Merkel, Uniunea Creştin Democrată – Uniunea Creştin Socială, în competiţia cu Partidul Social Democrat şi rivalul ei, Martin Schulz. Merkel va obţine fără emoţii al patrulea mandat de cancelar federal, intrând în istorie. Cum titra cel mai mare cotidian german, „Frankfurter Allgemeine Zeitung”: „Martin Schulz a punctat, Angela Merkel a câştigat”.

Angela Merkel este cancelar federal din 2005 dar niciodată, în ultimii 12 ani, nu a avut o distanţă mai mare faţă de orice competitor politic. La alegerile parlamentare din 2013 nu a avut nevoie decât de un singur slogan electoral – „Voi mă cunoaşteţi” – care a adus creştin-democraţilor 34,1% dintre opţiuni. Astăzi, formaţiunea ei politică atinge aproape 40% dintre intenţiile la vot în aproape toate sondajele de opinie şi, ce este mai important, 49% dintre germani nici nu vor să audă că se pot despărţi de „Mutti”. „Mama” Germaniei este invincibilă politic. O spune, resemnat, chiar şi contracandidatul ei, social democratul Martin Schultz, într-un interviu acordat cotidianului regional francez „Ouest France”, la 9 septembrie: „Uniunea Creştin Democrată are un singur punct în program: Angela Merkel”.

Prima femeie aleasă în fruntea guvernului de la Berlin, Angela Merkel nu are nimic în comun în istoria ei cu siguranţa, bogăţia şi structurile Germaniei de Vest. Mai demult, prim ministrul britanic Tony Blair vorbea despre omoloaga lui în cuvinte simple dar mai elocvente decât monografiile care îi sunt dedicate deja: Angela Merkel este o femeie divorţată, născută în statul comunist german (Republica Democrată Germană), de confesiune luterană, excelentă vorbitoare de limbă rusă, care conduce o Germanie de Vest foarte bogată, catolică şi creştin-democrată. Aproape nimic nu a mişcat parcursul lent, calm, sigur şi victorios al Angelei Merkel spre istoria Germaniei: reperele ei politice şi de stat sunt completate, adesea, cu imaginea monahală din viaţa cotidiană. De când a dispărut fosta ei ţară, Republica Democrată Germană, şeful guvernului celei mai bogate ţări din Europa se îmbracă la fel, locuieşte într-un apartament modest, de patru camere, într-un bloc vechi, din apropierea Muzeului Berlinului, şi nu face niciun secret din faptul că este partizana şniţelului, supei de cartofi şi berii locale.

Ceea ce ar trebui să ştie oricine care priveşte politica de la Berlin este că germanii iubesc mai mult ca orice stabilitatea. În 68 de ani de existenţă, Republica Federală Germania a avut cei mai longevivi şefi de guverne din Europa, toţi creştin-democraţi: Konrad Adenauer – 14 ani, Helmut Kohl – 16 ani, Angela Merkel – 12 ani. Cine pariază pe o ruptură într-o astfel de situaţie, pierde. În Germania nu există surprize, nu are cine să le provoace: nici electoratul, nici candidaţii.

Despre campania electorală din Germania, americanii de la „Wall Street Journal” au concluzionat, simplu, într-un titlu, pe prima pagină: „Wow, it’s Boring!”. După referendumul britanic din vara anului 2016, în care a rezultat Brexitul, după alegerile prezidenţiale din S.U.A., cele parlamentare din Olanda şi alegerea lui Emmanuel Macron ca preşedinte al Franţei, în mai 2017, scrutinul din Germania nu pare să aducă nici un fel de noutate în structura politică osificată de mai bine de 12 ani. Cele mai importante întrebări par a fi scorul ce îl va obţine Uniunea Creştin Democrată şi, la fel de important, cine va obţine „medalia de bronz”, locul al treilea, care poate duce la un loc în viitorul guvern: Partidul Liber Democrat, ecologiştii, radicalii de la Alternativa pentru Germania sau comuniştii din Die Linke. Angela Merkel şi-a permis şi verdicte, în plină campanie electorală, ea respingând „o coaliţie de stânga” deoarece, într-o lume atât de nesigură, „aceasta ar fi un experiment pe care Germania nu şi-l poate permite”.

Electoratul german se dovedeşte a fi, în opţiunile sale, unul calm, raţional şi conservator, care nu este interesat nici de turbulenţele populiste din statele vecine (îndeosebi din Franţa, Italia şi Olanda), nici nu este atins de emoţia atentatelor teroriste şi nici nu ţine cont de temele predilecte ale agendei publice europene (Islam, refugiaţi, încălzire globală, crize economice).

Nici nu este de mirare: 36% dintre electorii germani sunt cetăţeni care au peste 60 de ani, în vreme ce doar 15% sunt sub 30 de ani. Un electorat matur în majoritate, care ştie ce votează, aşezat şi lipsit de surprize, obişnuit să discearnă în retorica programelor electorale.

Comuniştii de la Die Linke, care în 2013 au obţinut 8,6% din voturi, conduşi de Sahra Wagenknecht, propun măsuri sociale ireale: un salariu minim de 12 euro pe oră, o săptămână de lucru de 30 de ore, asigurarea gratuită a întregului ciclu de educaţie (inclusiv cel universitar şi studiile de doctorat), construirea a 250.000 de locuinţe sociale anual şi încheierea unei alianţe militare între NATO şi Federaţia Rusă. Radicalii din Alternativa pentru Germania, cu 4,7% în 2013 (în afara pragului minim de accedere în Parlament), au teme electorale majore legate de Islam, refugiaţi şi securitatea socială. Formaţiunea condusă de Alice Weidel şi Alexander Gauland militează pentru ieşirea imediată a Germaniei din Uniunea Europeană şi din zona monedei euro, pentru extrădarea a 200.000 de străini anual, până la plecarea tuturor şi pentru obţinerea unui loc de membru permanent pentru Germania în Consiliul de Securitate al ONU, prin promovarea unei alianţe cu Rusia.

În replică la aceste aserţiuni, Uniunea Creştin Democrată le propune germanilor continuitate, fără rupturi şi surprize: investiţii masive în infrastructură, cercetare şi educaţie, menţinerea taxei de solidaritate pentru dezvoltarea Germaniei de Est (fosta Republică Democrată Germană comunistă), expulzarea imigranţilor care încalcă legile federale şi ale landurilor, sporirea bugetelor pentru poliţie, dezvoltarea unei infrastructuri de transport local, între oraşe şi mediile locale, menite să reducă utilizarea autoturismelor personale, măsuri sporite de finanţare a programelor anti-sărăcie în rândul persoanelor vârstnice, o mai mare integrare în interiorul Uniunii Europene. Angela Merkel a punctat legislativ în mod decisiv înainte de campania electorală, adresându-se publicului cu gusturi politice de stânga: în luna iunie, Parlamentul a adoptat legea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, recent a înăsprit reglementările pentru azil şi a uşurat procedurile de expulzare iar programele de asistenţă socială pentru nevoiaşi sunt la cel mai dezvoltat nivel din istoria ţării. În paralel, aşezarea a aproape un milion de refugiaţi din Siria, Irak, Iran şi alte state musulmane în Germania, în 2015, extrem de controversată la acel moment şi cu posibile repercusiuni politice pentru cancelarul federal, s-a dovedit, în timp, un succes. Exact cum spunea Mama Germaniei, Angela Merkel: „vom reuşi!”. Şi a reuşit, în ciuda opoziţiei unor voci importante din chiar propriul partid. Astăzi, o parte din acel milion de oameni a trecut deja în câmpul muncii din industria şi agricultura ţării, iar relaţiile externe şi influenţa Germaniei cu statele Orientului Mijlociu, pe termen lung, în contextul acestei bunăvoinţe unice în lume, vor fi fără îndoială cuantificate în programe economice, diplomatice şi strategice avantajoase pentru Berlin.

Politica externă a Republicii Federale Germania a fost obligată să fie, după 1945, în mod fundamental morală. Iar criza refugiaţilor din a doua jumătate a anului 2015 a transformat Germania într-o superputere mondială morală. Acest lucru nu trebuie uitat.

Cel care face opoziţie Angelei Merkel în această campanie electorală este Martin Schulz, liderul Partidului Social Democrat de la începutul acestui an şi fost preşedinte al Parlamentului European între 2012-2017. Martin Schulz a rămas, însă, mai degrabă o curiozitate decât un adversar al cancelarului Merkel.

Fost jucător de fotbal în tinereţe, cu aspiraţii de a juca la F.C. Kőln, alcoolic cu acte în regulă de la 19 ani, cu studii liceale neterminate şi fără diplomă de bacalaureat, vorbitor fluent de cinci limbi străine, cu un dar excepţional al oratoriei, Martin Schulz a intrat în politica mare la 31 de ani, în 1987, când a fost ales primar al oraşului natal, la frontierele Germaniei cu Olanda şi Belgia. Din 1994 a devenit europarlamentar iar în 2012 a reuşit victoria în funcţia de preşedinte al Legislativului european. La 29 ianuarie 2017 a devenit candidatul oficial al Partidului Social Democrat şi, pentru două luni, a conturat un interes din partea publicului şi a presei. La 9 martie, în sondajele de opinie apărea la egalitate sau cu un punct procentual în spatele Angelei Merkel. Foarte repede, acest „Robin Hood al PSD german”, cum l-a caracterizat „Libération”, a rămas foarte repede fără teme de campanie şi fără resurse de idei. Partidul Social Democrat este partener de coaliţie guvernamentală din 2013 şi, prin urmare, opoziţie prea vocală în această campanie nu poate face deoarece toate deciziile cancelarului federal au fost asumate de toţi partenerii cabinetului.

Multe dintre proiectele istorice ale PSD au fost asumate şi adoptate de Angela Merkel, îndeosebi în domeniul politicilor sociale şi de dezvoltare a ţării. „Financial Times” rezuma perfect situaţia: toate solicitările PSD german au fost deja introduse de guvernele creştin-democrate. Principala dispută electorală a privit interzicerea sau nu a autoturismelor cu motoare cu ardere internă de pe şoselele ţării. Un subiect cu totul inedit pentru vreo discuţie publică la nivel mondial dar extrem de important pentru viitorul industriei germane de automobile, cu vânzări anuale de sute de miliarde de euro. Pe aproape toate subiectele, cei doi contracandidaţi au poziţii extrem de apropiate, identice adesea.

Cu deosebirea că, în percepţia generală germană, Angela Merkel a făcut deja, în vreme ce Martin Schulz promite că va face.
Ceea ce, în Germania, este aproape totul în alegeri.

Rezultatul alegerilor din 24 septembrie este previzibil: în Germania câştigă Angela Merkel. Funcţionarea partidelor politice germane tradiţionale funcţionează după reguli şi proceduri care nu lasă speranţe unor actori de primă mână în roluri populiste, în vreme ce continuitatea este ideea fundamentală a construcţiei politice postbelice intitulate Republica Federală Germania.

La Bonn, apoi Berlin, vreme de şapte decenii, ingineria paşilor mărunţi, dar siguri, a fost conceptul fundamental politic. Iar acesta poartă, de 12 ani, un singur nume: Angela Merkel. Prin urmare, Mama Germaniei merge mai departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *