Forum de monitorizare pentru ITI Delta Dunării, cu reprezentanți ai Comisiei Europene, la Tulcea

Marți, 22 mai, la Tulcea au avut loc lucrările Forumului de Monitorizare pentru ITI Delta Dunării.

La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, în frunte cu Carsten Rasmussen, șeful Unității România a Departamentului pentru politică regională și urbană, ai Autorității de Management POR, dar și ai autorităților publice centrale și locale.

Lucrările au fost conduse de către Iuliana Camelia Coporan, secretar general adjunct în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și au vizat, în principal, prezentarea stadiului deschiderii apelurilor pentru depunerea proiectelor în vederea finanțării, numărul de proiecte depuse, valoarea acestora, dar și stadiul pregătirii proiectelor care nu s-au încadrat în termenele de închidere a apelurilor. De asemenea, au fost prezentate și problemele identificate și măsurile concrete întreprinse de ADI ITI Delta Dunării pentru a veni în sprijinul beneficiarilor.

Prezenți la ședință, reprezentanții unităților administrativ teritoriale beneficiare ale unor proiecte depuse spre finanțare au prezentat o serie de probleme legate de termenele prelungite pentru acordarea avizelor pentru aceste proiecte din partea unor instituții ale statului dar legate și de salarizarea personalului care se ocupă de întocmirea documentațiilor pentru aceste proiecte.

„Vreau să mulțumesc reprezentanților Comisiei Europene pentru faptul că, la un an de zile, au venit la Tulcea pentru a vedea care este stadiul derulării proiectelor pe ITI Delta Dunării, dar și pentru faptul că am găsit înțelegere pentru proiectele pe care noi le-am considerat prioritare pentru dezvoltarea județului nostru și care se află în strategia de dezvoltare a Deltei Dunării. Vreau să mulțumesc din suflet pentru cele două proiecte importante, respectiv pe mobilitate, pe ceea ce înseamnă transportul în Delta Dunării și, de asemenea, pentru proiectul pe care noi îl considerăm vital pentru județul nostru, proiectul pe sănătate privind dezvoltarea și modernizarea Spitalului Județean Tulcea. Vreau să-i mulțumesc domnului Carsten și tuturor celor care, la Comisia Europeană, au dat dovadă de înțelegere pentru aceste două mari priorități ale județului. Trebuie aduse mulțumiri și pentru faptul că îi simțim aproape de acest instrument teritorial ITI, vedem grija dânșilor pentru ca acest instrument să devină, până la urmă, un succes al nostru, al celor din Tulcea. Sperăm ca, în urma analizei de astăzi, să vedem unde suntem și ce trebuie să facem pentru ca această țintă să fie atinsă în procentaj cât mai ridicat, dacă se poate de 100%“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.