Costin Scurtu: „Eu încerc să nu aduc patrimoniul Constanței între patru pereți. Eu încerc să-l creez acolo unde este. Prin această dispersie dau posibilitatea cunoașterii orașului“

Costin Scurtu este directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I“, filiala Constanța

ISE: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Constanța, este situat aproape la marginea oraşului. Cum influenţează acest lucru vizibilitatea şi atractivitatea instituţiei pe care o conduceţi? Cât de mult ar conta intrarea Muzeului Militar din Constanţa într-un spaţiu central din oraş?

Costin Scurtu: Sincer, nu aș vrea să se mute locația muzeului spre centrul orașului. Pentru că un muzeu militar care deține un patrimoniu de dimensiuni mari are nevoie de spațiu. Vrei să aduci piese de mari dimensiuni, cum sunt tancurile, cum sunt camioanele, avioanele de luptă, elicopterele. Dacă ești în centrul orașului, ești limitat de spațiu. Așa că poziționarea acestui muzeu în partea de sud a orașului Constanța, care părea un dezavantaj acum 20 de ani, avea treptat să se transforme într-un avantaj pe care nicio altă instituție din centrul orașului nu poate să o aibă. Este vorba de spațiu, este vorba de teren, este vorba de deschidere.

Mai am un motiv pentru care insist să rămân pe amplasamentul unde mă aflu și pentru care m-am luptat acum 10 ani, atunci când s-a pus în discuție reorganizarea instituției armatei române în Dobrogea și mutarea acestui muzeu în altă parte. Prin sistemul de comunicare, rețele de socializare, prin impactul pe care îl avem cu sprijinul mass-mediei a crescut numărul de vizitatori în muzeul nostru. Cererile celor care intră în muzeu sunt diferite, pentru că vizitatorii vor să vadă mereu lucruri diferite. De fiecare dată vor să afle o altă poveste de istorie și pentru aceste lucruri ai nevoie să prezinți mereu alte obiecte din patrimoniu. Iar aici avem posibilitatea de a le rula, de a le trece pe unele în partea de așteptare, de restaurare, de conservare, și de a aduce alte piese care să fie vizibile. Dar în același timp avem spațiul necesar pentru a putea manevra acest patrimoniu cu mult mai multă ușurință.

Această clădire este unicat în România. Este singura instituție muzeală militară ridicată în timpul regimului comunist într-o cazarmă

ISE: Clădirea muzeului satisface nevoia de spațiu de expunere pentru patrimoniul pe care muzeul îl deține în acest moment? Aveți obiecte neexpuse, care stau în depozite?

C.S.: Muzeul acesta a fost ridicat între anii 1980-1985. Proiectul, la timpul respectiv, trebuia să împlinească un scop, acela de a reprezenta instituția armatei terestre din Dobrogea, și anume evoluția armei terestre din Dobrogea din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Această clădire este unicat în România, în sensul că ea a fost ridicată într-o cazarmă militară și concepută încă de la proiect exact ca o instituție muzeală. Este singura instituție muzeală militară ridicată în timpul regimului comunist într-o cazarmă. Bineînțeles că mai există muzee în cazărmi militare, dar acestea au avut altă destinație din construcție, nu aceea de muzeu. Aceasta a avut destinație de muzeu încă de la început. Din cauza aceasta a fost decupat și planșeul dintre etajul unu și etajul doi, pentru a împlini un deziderat al muzeografiei contemporane, acela de a avea o vedere panoramică, de la etajul superior.

Ca să avem spațiu a trebuit să scoatem piesele mari în parcul cu tehnică militară din jurul muzeului și în parcul pe care îl avem în vecinătate. Mai mult decât atât, elementul religios, serviciul religios în armată, îl avem în vecinătate prin înființarea și sfințirea Capelei Militare în anul 1999. Așa încât am creat aici un complex istoric-militar-religios. Dar evoluția aceasta, care este dată de modernizarea armatei române și a tehnicii militare, ne obligă să avem sectoare speciale în care să vorbim despre cercetași, transmisioniști, chimiști, despre cei care sunt la radiolocație, despre geniști.

Noi nu primim nici un sprijin financiar
de la autoritățile locale din Constanța

ISE: Bugetul de care dispuneți este suficient pentru a acoperi nevoile muzeului?

C.S.: Nu cred că este vreo instituție de cultură care să aibă un buget suficient. Nu, bugetul nostru este insuficient. În primul rând, noi suntem o instituție subordonată Ministerului Apărării Naționale și, abia după aceea, într-o anumită corelație cu Ministerul Culturii. Într-adevăr, suntem instituție de rang național. Dar aceasta nu înseamnă că suntem favorizați într-un fel sau altul din punct de vedere financiar. Dimpotrivă. Noi nu primim nici un sprijin financiar de la autoritățile locale din Constanța. Spun aceste lucruri pentru că s-a considerat multă vreme că reușitele Muzeului Militar Național „Ferdinand I“, filiala Constanța, se datorează unui suport financiar imens care vine de la Ministerul Apărării Naționale. Și a existat la un moment dat părerea că ar trebui să se facă altceva cu acești bani, ceva mai potrivit, cum ar fi organizarea sistemului militar, perfecționarea armamentului, a înzestrării, a echipamentului militar, a condițiilor de viață ale armatei. Nu există un buget al filialei noastre din Constanța. Există bugetul muzeului la nivel național. Care, de regulă, și acela este insuficient, și trebuie să asigure în primul rând păstrarea patrimoniului existent. A aduce patrimoniu nou, care este scos din funcțiune din cadrul armatei, este un efort financiar extraordinar.

Personalul nostru, al muzeului,
este format doar din doi oameni la momentul acesta

ISE: Referitor la promovarea muzeului, care sunt pârghiile și canalele prin care realizați acest lucru? Trăim în era vitezei. Totul s-a mutat pe online. Ați acoperit această zonă în ceea ce privește capacitatea muzeului de a interacționa cu publicul, de a atrage vizitatori, de a fi activ, racordat la societate?

C.S.: Încă suntem deficitari la organizarea sistemului de comunicare pe online, la nivelul instituției. Din cauza lipsei bugetului, din cauza lipsei mijloacelor specifice, din cauza lipsei specialiștilor de care ai nevoie în domeniu. Pentru că noi, cei care suntem la muzeu, încercăm să acoperim acest deficit prin implicarea noastră, prin prietenii pe care îi avem și ne ajută, prin folosirea resurselor proprii sau prin resursele donate de diferiți binevoitori și susținători ai artei militare din Dobrogea. Ceea ce nu este suficient pentru a avea o conexiune de mare amplitudine și de mare efect. De aceea, eu am ales o altă soluție. În muzeul nostru prezentarea se face interactiv. Astfel, dau posibilitatea vizitatorilor să se racordeze în momentul imediat intrării lor în muzeu, să fie din start o parte componentă a povestirii istorice. Și atunci ei simt nevoia ca acest moment să-l facă public. Deci vizitatorii sunt cei care duc mesajul mai departe, sunt purtătorii imaginii și a ceea ce se întâmplă la momentul respectiv în muzeu. Fie că vorbim de o expoziție temporară, fie că vorbim de un eveniment militar, în care comemorăm, celebrăm, depinde de situație, fie că avem un moment religios militar.

Într-adevăr, am ajuns în situația în care comunicarea s-a dezvoltat atât de mult pe rețelele de socializare, încât este clar că avem nevoie de un departament specific numai pentru așa ceva. Dar personalul nostru, al muzeului, este format doar din doi oameni la momentul acesta. Eu și colegul meu, Cristi Țuțuianu, restaurator-conservator, care este veteran în războiul din Afganistan, transmisionist la origine. Totuși, pentru a suplini această lipsă de personal la care s-a ajuns la momentul acesta, avem foarte mulți voluntari care sunt alături de noi. Sunt două asociații – Asociația culturală „Astra Dobrogeană“ și Asociația culturală și de restituire istorică „Tomis“ – care, prin participarea lor în calitate de voluntari, reușesc să suplinească lipsa personalului.

Noi dăm posibilitatea publicului de a-și satisface curiozitatea
prin mânuirea armamentului

ISE: Câți vizitatori trec pragul muzeului în fiecare an? Este mult, este puțin?

C.S.: Plătitori de bilete sunt puțini. Mai mulți sunt cei care vin în perioadele când sunt gratuități. Spre exemplu, dacă ne gândim la 25 octombrie, Ziua Armatei Române, apoi în noiembrie, Ziua Dobrogei, apoi Ziua Națională a României, în decembrie, la fiecare eveniment am ajuns să înregistrăm mii și mii de vizitatori neplătitori. Oricum, biletul este modic – 6 lei biletul întreg și 3 lei cu reducere.

ISE: Aveți parteneriate cu agenții de turism?

C.S.: Da. Cu toate. Suntem încadrați în tururile turistice. Însă aici intervine această idee, că poziționarea noastră ar putea să fie un dezavantaj. Și atunci, pentru a compensa, am înființat parcul cu tehnică militară, ca un plus, și am venit cu ideea de interacțiune cu patrimoniul pe care îl avem în muzeu. Astfel, dăm posibilitatea publicului de a-și satisface curiozitatea prin mânuirea armamentului, care, bineînțeles, este defectat, nu funcționează. Și astfel dăm posibilitatea vizitatorului să înțeleagă mecanismul, utilitatea, dificultățile pe care le aveau militarii în folosirea și mânuirea armamentului respectiv. Acestea sunt elemente pozitive, care ne-au adus un câștig de imagine și de recunoaștere.

Exemplarele de rezistență sunt reprezentate în primul rând de piesele de armament. Armamentul a fost întotdeauna o atracție

ISE: Ce ne puteți spune despre tezaurul muzeului? Cât de valoros este acesta la nivel național? Care sunt noutățile, care sunt piesele de rezistență?

C.S.: Șansa de a fi filiala Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I“, instituție care în curând va împlini 100 de ani de existență (Muzeul a luat fiinţă în anul 1923, actul de înfiinţare fiind un Înalt Decret Regal semnat de Regele Ferdinand, n.red.), ne dă posibilitatea să avem un patrimoniu care iese în evidență prin raritate, dar și prin aparținătorii acestuia din punct de vedere militar. Vorbim de Cuza, vorbim de regii României, vorbim de oameni importanți de stat, români și străini, vorbim de comandanți de armată. Aceste piese care sunt la București ajung periodic și la Constanța. Scopul meu nu este să le blochez aici și să rămână un patrimoniu imobil. Pentru a fi atractiv și pentru a avea un muzeu activ, trebuie ca tot timpul să modificăm expoziția permanentă. Eu nu sunt adeptul unei expoziții statice. Avem, bineînțeles, repere. Nu toată expoziția trebuie modificată, ci totdeauna există segmente. De exemplu, anul trecut, și sunt onorat de acest gest, familia Agarici (Horia Agarici, erou militar aviator din al Doilea Război Mondial, n.red) a donat filialei Constanța a Muzeului Militar patrimoniul care reprezintă, practic, personalitatea pilotului erou Horia Agarici. Când vorbim de patrimoniu militar, de tezaur, trebuie să avem în vedere, în primul rând, specificul pe care îl are instituția noastră. Tezaurul este reprezentat și de acele decorații, de plachete, de obiecte realizate manual, de armele albe care au o artă meșteșugărească deosebită, prin încrustări, prin pietre semiprețioase. Însă foarte importante sunt și efigiile regale, stindardele care au fost folosite în războaie.

Exemplarele de rezistență sunt reprezentate în primul rând de piesele de armament. Armamentul a fost întotdeauna o atracție. Plecând de la flinte, pistoalele cu cremene, trecând după aceea la uniforme. Și uniformele sunt întotdeauna o atracție, mai ales dacă ai posibilitatea să prezinți uniforme originale, cum sunt cele pe care le-a avut armata română la 1830, spre exemplu, când s-a reînființat armata română sub forma milițiilor pământene. Cu cifru, cu centuri, cu tot ceea ce compunea o ținută militară. Nu cred că mai puțin importante sunt decorațiile, documentele, plachetele. De asta spun, ordinea în care le prezint este aleatorie.

ISE: Cum sunt puse în valoare monumentele şi cimitirele eroilor din oraş şi din judeţ? Se implică Muzeul Militar în aceste proiecte?

C.S.: Aici este o problemă sensibilă. Pentru că există o asociație, înființată după Primul Război Mondial, care are menirea istorică de a se îngriji de morminte, de memoria eroilor, de orfani, de văduve. Așa a fost gândită inițial, când s-a înființat această asociație care se numește astăzi Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria“. Există și o filială în Constanța și pot să spun că această filială din Constanța este una dintre cele mai bune la nivel de țară. Și o spun în cunoștință de cauză, deoarece prin natura activităților mele îmi desfășor o parte din activitate prin conferințe, prin sesiuni de comunicări, prin expoziții temporare pe care le organizăm împreună cu alte instituții din țară și bineînțeles că avem parteneri și filialele din țară ale acestei Asociații Cultul Eroilor „Regina Maria”. Pentru că asociația este în primul rând formată din foști militari activi, actualmente militari în rezervă. Ei sunt principalii susținători ai acestei asociații și ei îndeplinesc această menire, cu sprijinul autorității statului la nivel local, plecând de la nivelul județului și până la nivelul comunelor, acolo unde există un monument, un cimitir. Și relația este, aș putea spune, destul de bine. Au fost reabilitate cimitirele internaționale pe care le avem pe teritoriul județului Constanța, dar și în Dobrogea.

Mai mult decât atât există, încă din perioada în care președinte al României era Ion Iliescu, o instituție la nivel prezidențial care se numește Oficiul Cultul Eroilor. Așa că acolo sunt fondurile venite de la stat. Oficiul funcționează, este la nivel internațional. Aveam nevoie de acest oficiu pentru că există la nivel internațional tratate prin care noi ne angajăm să avem grijă de memoria și de cimitirele străine, sau de mormintele militarilor străini care se află pe teritoriul nostru, iar statele străine cu care avem aceste tratate să răspundă cu același element de echilibru. Acest oficiu comunică cu Asociația Cultul Eroilor, iar eu nu pot să fiu decât un partener al acestor instituții de stat sau nonguvernamentale, și să-mi aduc aportul, în primul rând la actul istoric.

Lupta aceasta pentru validarea proiectelor naște foarte multe patimi politice, foarte multe interese care deturnează adevăratele proiecte

ISE: Cum vor primi Constanţa şi Dobrogea, anul viitor, când sărbătorim un secol de la Marea Unire şi de la eliberarea Dobrogei şi Constanţei de sub ocupaţia germană şi bulgară, aceste evenimente?

C.S.: Departamentul Centenar de pe lângă Guvernul României începuse, la un moment dat, niște discuții, însă, din păcate, acestea nu sunt cele mai favorabile. Pentru că pentru un mare eveniment trebuie să faci lucruri mari, mărețe. Și aici instituțiile de cultură din Constanța, în principal muzeele, dar și instituțiile de învățământ și învățământ superior, universitățile pe care le avem în Constanța, trebuie să se implice. Eșichierul trebuie să fie în totalitate deschis, nu trebuie să ne oprim la lucruri mici pe care le facem oricum anual.

Vă spun că nu am nicio cunoștință decât de ideea domnului primar Decebal Făgădău, care a propus înființarea unui centru multicultural. Mai mult de atât, nu știu. Celelalte instituții probabil că se organizează, numai că nu am văzut vreun proiect major. Eu sincer nu am așteptat de la nimeni vreun sprijin, pentru că lupta aceasta pentru validarea proiectelor naște foarte multe patimi politice, foarte multe interese care deturnează adevăratele proiecte. Toată această campanie de promovare a proiectelor, atâta timp cât naște suspiciuni, pe mine mă întristează. Este în defavoarea românismului, a actului de cultură, și mai bine spus a respectului pe care ar trebui să-l arătăm cu toții opiniei publice.

Nu a existat niciodată această mentalitate, acest interes de a avea
un oraș turistic. S-a dorit doar Mamaia turistică

ISE: Există un potenţial al turismului istoriei militare în Constanţa? Se poate demara un proiect de circuit turistic al istoriei militare la Constanţa şi împrejurimi? (reşedinţe, foste cazărmi, cazematele de pe plajă, nave, statui, monumente, cimitire, reconstituirea bătăliilor)

C.S.: Problema cea mai mare este că Ministerul Apărării Naționale a pierdut multe clădiri care au fost ridicate din donațiile militarilor, în perioada interbelică. Unele, după ce au fost trecute dintr-o proprietate în alta, pentru a se încerca aspectul de legalitate și să nu existe măsuri. Vedem ce se întâmplă în Mamaia, cu Castelul Regal. De aici plecăm cu discuția. Toate aceste obiective istorice care au înregistrat o poveste tristă după 1990 de fapt au intrat în posesia unor oameni în scopuri de afaceri. Nu spun că nu sunt bune afacerile. Dar patrimoniul trebuia conservat. Vedem că multe clădiri s-au pierdut. Aceasta este realitatea în care a funcționat Constanța după Revoluție. Nu știai unde se termină istoria, nu știai unde se salvează patrimoniul. În ultima vreme, constatăm o revigorare și o reorientare către patrimoniul constănțean, dobrogean. Din păcate, nu putem spune că există un program coerent, eficient, și în același timp care să implice toate instituțiile. Deciziile sunt luate, cred, mai mult din birou decât de la fața locului.

Vorbeați de cazemate. Împreună cu o asociație am inițiat o comunicare cu autoritățile locale din Constanța. Există o cazemată de mari dimensiuni chiar în zona plajei Modern. Am spus că vom contribui la amenajarea acesteia, pe parte științifică în același timp, pentru a reface atmosfera perioadei anilor `40. Și, atenție, nu trebuie să avem armamentul de foc, cel autentic, al timpului respectiv, dar putem să avem replici. Cu tehnologia din ziua de astăzi, poți să faci replici atât de bune încât pot imita armamentul timpului respectiv. Pe de altă parte, putem să avem replici ale uniformelor militare. Proiectul este în lucru. Aceasta ar fi prima cazemată care ar căpăta această funcțiune.

Nu a existat niciodată această mentalitate, acest interes de a avea un oraș turistic. S-a dorit doar Mamaia turistică. Noi trebuie să avem în vedere tot litoralul. S-a vorbit doar despre un punct, și din ceea ce trebuia să fie o atracție de divertisment, s-a creat o presiune foarte mare, iar vara suferim cu toții. Și culmea e că cei mai nemulțumiți sunt turiștii. Timpii de așteptare în trafic, deranjul care îl înregistrează din cauza zgomotului, faptul că plaja este încărcată cu acele obiective comerciale, care mai mult sau mai puțin nu au dreptul să funcționeze acolo, construcțiile care există pe spațiu public. Aceste încălcări, aceste participări la limita legalității sunt cele care fac un deserviciu pe termen mediu, nu mai spunem pe termen lung. Pe de altă parte, nu am înțeles niciodată de ce trebuie să ridici restaurante chiar în drum, chiar la șosea. În primul rând, nu este igienic, nu este sănătos, și produsul care ți se pune în farfurie probabil că trebuie să aibă un clopot ca să nu ți se pună praful ridicat de mașinile care trec prin zonă. Plus că este pus pe trotuar. Păi pietonul care trece pe trotuar trece printre farfuriile oamenilor.

Din cauza aceasta, am plecat de la ideea să organizăm această cazemată, ca un exemplu. Eu întotdeauna încerc să nu aduc patrimoniul Constanței între patru pereți. Eu încerc să-l risipesc și să-l creez acolo unde este. Pentru că prin această dispersie dau posibilitatea cunoașterii orașului.

Trebuie să mă gândesc, ce vrea de fapt turistul? Sau cu ce vin în sprijinul identității comunitare? Pentru că nu toți sunt interesați de aceleași teme, este firesc. Cum nu toți servesc aceeași mâncare, cum nu toți agreează același restaurant, cum nu toți agreează același segment de muzeu, cum nu toți au același orizont cultural și educativ. Noi trebuie să fim pregătiți, dacă vrem într-adevăr să fim o forță, pentru a răspunde unei diversități. Când vorbim de multiculturalitate noi trebuie să vorbim de fapt de diversitate.

Trebuie să transformi orașul Constanța, de la ideea inițială de la sfârșitul secolului XX, începutul secolului XXI, de a avea numai litoralul și zona Mamaia ca zonă turistică, să transformi Constanța într-un oraș turistic. A avea un oraș turistic înseamnă că dai posibilitatea tuturor turiștilor, nu cum s-a întâmplat până acum, doar celor care vin la mare. Pentru că un concept care trebuie lămurit este următorul: turiștii nu vin să stea toată ziua pe plajă. Turiștii au nevoie de un program de agrement care nu implică numai statul cu picioarele în apă, sau să admire păsările, sau să participe seara la nu știu ce spectacole.

Dacă plecăm de la Sulina și ne ducem până în sud, la Mangalia, Vama Veche, avem atât de multe repere care sunt aruncate în anonimat

ISE: Există în Constanţa un discurs al multiculturalităţii. Există destule simboluri ale istoriei militare care sunt fie degradate, fie nu sunt puse în valoare, fie uitate pur şi simplu. Exemplu: monumentul eroilor evrei din Cimitirul evreiesc sau monumentul ostaşilor francezi din Cimitirul central. Elemente unice în ţară. Cum ar putea fi puse în valoare?

C.S.: Ați dat exemplu cimitirul evreiesc și cel francez, dar să vorbim chiar de cimitirul de la Sulina, unde avem și acolo cimitirul evreiesc, cimitirul musulman, cimitirul marinarilor chiar. Dacă plecăm de acolo și ne ducem până în sud, la Mangalia, Vama Veche, avem atât de multe repere care sunt aruncate în anonimat. În Constanța, pe strada Traian, există un monument – Monumentul Infanteriei, ridicat în perioada interbelică, de către unul dintre combatanții din Divizia 9 Infanterie, care a luat parte la Primul Război Mondial (monumentul a fost ridicat în 1938 iar autorul lucrării este Gheorghiu Zoanel, locotenent în Primul Război Mondial, n.red.). Acesta avea să devină cetățean de onoare al orașului Constanța după 1990. De ce amintesc acest monument ca un exemplu al acestor povești dramatice pe care le au reperele noastre istorice dobrogene? Monumentul s-a aflat pe strada Mircea cel Bătrân, în Zona Centrului Militar Zonal. Când s-a schimbat regimul monarhic cu cel republican, comuniștii au spus că acesta este un monument închinat regalității. Jos cu el. Șansa a fost că nu a fost dărâmat, ci a fost mutat acolo unde era o groapă de gunoi, e adevărat, dar măcar a rămas în picioare (în 1975, administraţia locală comunistă şi directorii Şcolii de partid au dispus demolarea monumentului pentru a se face loc noii clădiri, astăzi în spatele actualului sediu al Universităţii Maritime, n.red). Pe urmă s-au ridicat blocurile, așa încât instituția armatei române, de câte ori are un moment de celebrare, rămâne ascunsă după blocuri. Dar fiind într-un loc retras nu ai vizibilitatea și impactul de care ai nevoie pentru a celebra un eveniment istoric și mai ales de identitate care pentru dobrogeni, pentru istoria modernă, contemporană, este întotdeauna de valoare.

Eu nu pot să spun că a existat un concept coerent al administrației locale în a dezvolta toate aceste elemente. Aici întotdeauna este vorba de bani. Vin proiecte pe bani. Susținem obiectul, patrimoniul, monumentul, clădirea istorică? Sau plângem că trebuie salvate și noi ne umplem buzunarele? Aici este marea problemă. Pentru că, dacă ar fi să luăm toate proiectele la rând am vedea că multe se puteau face mult mai repede. Și ca să termin cu monumentele, să fac legătură și cu cazemata, să fac legătura și cu istoria militară, să fac legătura și cu implicarea muzeului în actul de cultură local și să înțelegem de ce este nevoie de muzeul acesta pentru Constanța am propus, pentru că anul viitor trebuie să facem un proiect mare, care să dureze după noi, să facem un memorial. Memorial care trebuie să fie în parcul fără nume din centrul Constanței. Care inițial doream să se numească parcul Artileriei, pentru că acolo a fost cazarmă a Constanței – Cazarma Regimentul 13 artilerie (parcul din Tomis II, de lângă Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, n.red.). Avem biserica, care a fost capelă militară, ridicată din banii militarilor români, în special cei de la marină. Avem monumentul din 1925 ridicat special pentru cei din artilerie de singura femeie discipol a lui Brâncuși – Milița Petrașcu (1892- 1976, artist plastic şi sculptor de renume european. A fost eleva lui Wasilly Kandinsky şi a lui Constantin Brâncuşi. Lucrările ei sunt reprezentative pentru istoria artei româneşti şi se află în spaţii publice din Bucureşti şi Târgu Jiu, la muzee de artă din Bucureşti şi Tulcea. Monumentul Eroilor Regimentului 13 Artilerie din Constanţa a fost ridicat în 1925 şi reprezintă o coloană înaltă de 3 metri, susţinută de un soclu hexagonal de 75 de cm în capătul căreia se află un glob metalic stilizat şi, pe acesta, un vultur de bronz cu aripile desfăcute, n.red.). Salvăm monumentul de pe strada Traian, pentru că el este în degradare, oricum se va distruge acest monument mai devreme sau mai târziu, pentru că materialele folosite nu sunt de cea mai bună calitate, și îl amplasăm în acest parc. Pentru că în acest memorial trebuie să avem și plăcile cu numele eroilor dobrogeni, indiferent de armă, de etnie, de comunitate, de religie, cu aleile respective. Trebuie aduse și câteva piese de artilerie, ca să aducem aminte că aici a fost o cazarmă militară. Și trebuie să înțelegem un lucru. Orașul Constanța s-a mărit, s-a dezvoltat pe fosta infrastructură realizată de instituțiile armatei române. Când se mărea orașul, aceste instituții se duceau la margine. Cum se explică și aici, povestea pe care o are Comandamentul Brigăzii 9 mecanizate Mărășești. Nu întâmplător s-a luat decizia să avem Muzeul Militar Național aici, în cartierul Kilometrul 4-5. Să știți că acest muzeu trebuia să fie unde este parcul astăzi. Spațiul care îl vedeți dreptunghiular a stat la baza realizării proiectului acestui muzeu. Din cauza aceasta muzeul are forma dreptunghiulară. Numai că cel care susținea ideea înființării unui muzeu militar, și vorbim de generalul Ilie Ceaușescu (fratele lui Nicolae Ceauşescu, general de armată, ministru adjunct al Apărării Naţionale în perioada 1983-1989, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român în perioada 1980-1989, responsabil cu istoria militară a României din anii 1970 şi director al Institutului de istorie şi studii militare, unde au fost elaborate lucrări de istorie militară, n.red.), avea să se răzgândească. Și a întrebat: unde avem comandamentul diviziei 9 mecanizate Mărășești? În zona cartierului Km. 4-5. Acolo e cazarma comandamentului. Acolo trebuie să fie muzeu.

Muzeul Militar este unul dintre puținele muzee din Constanța,
dar și din România, care poate să prezinte bustul fostului președinte Nicolae Ceaușescu

ISE: Ce facem cu monumentele simbol ale epocii comuniste? În Constanţa există un Monument al Victoriei, semnat de Boris Caragea. Cum ar putea fi pus în valoare? Ce istorie ar putea scrie Muzeul Militar în jurul acestor simboluri?

C.S.: În primul rând, eu nu sunt adeptul ca monumentele să fie distruse. Indiferent de ceea ce reprezintă ele. Pentru că ele sunt o parte din istoria colectivă, din istoria comunității, din istoria urbei. În loc să folosim povestea de istorie, noi o ascundem, o distrugem. Avem într-adevăr o genă în neamul nostru distructivă. De fiecare dată când venim la conducere noi trebuie să distrugem tot, sau aproape tot. Întotdeauna înaintașii noștri ne-au dat niște lecții pe care noi nu le-am ascultat. Și în loc să păstrăm ceea ce poate să ne reprezinte identitar și să reprezinte o lecție pentru noi, pentru a nu uita și a repeta greșelile, noi mai bine ștergem, și după aceea uităm, și facem aceleași greșeli. Eu din această cauză nu sunt de acord ca monumentul la care ați făcut referire să fie distrus. Nu, trebuie pus în valoare, și nu mă refer la partea artistică. De exemplu, Muzeul Militar este unul dintre puținele muzee din Constanța, dar și din România, care poate să prezinte bustul fostului președinte Nicolae Ceaușescu. Și nu este un obiect care a fost făcut la normă, cum era atunci. Nu, este un obiect de artă, un bust cu semnătura sculptorului respectiv, și este și datat: 1985. Vreau să spun că nu de puține ori au existat doritori care să distrugă acest obiect istoric. Dar pentru mine este un element care mă ajută să prezint povestea istorică recentă copiilor. Copiii nu știu cine a fost Ceaușescu. Atunci, dacă nu știu ei cine a fost Ceaușescu, cum ar putea să înțeleagă ce a însemnat regimul de ocupație sovietic din România, ce a însemnat regimul comunist în România, ce a însemnat prigoana care a existat împotriva celor care gândeau liber și erau potrivnici unui regim? Oare nu am nevoie de un asemenea monument? Oare nu acest monument, care este semnul victoriei, îmi dă mie, cel de astăzi, posibilitatea să înțeleg prin ce a trecut Dobrogea, dobrogenii, cetățenii acestei patrii? De ce să îl distrug? Ca să uit? Nu vreau să uit. Eu am nevoie de reperele istorice ca să pot să le folosesc pentru adevărata cunoaștere.

ISE: Ați găsit sprijin și deschidere din partea autorităților locale, în experiența dumneavoastră de director al Muzeului Militar?

C.S.: Nu. Sprijin nu am găsit, deschidere da. Am găsit deschidere, dar sprijin financiar deloc. Nu s-a concretizat nimic. Păi și parcul pe care îl vedem aici, în vecinătatea muzeului, a fost realizat prin participarea voluntară a militarilor Brigăzii 9 mecanizate „Mărășești”. Și astfel trebuie subliniat că toți constănțenii datorează gestul de mulțumire lor, nu vreau mie, deși mi s-a spus de atâtea ori că mi s-a împlinit un vis. Da, într-adevăr, din 2008 tot am spus că vreau acest parc, încât dalele pe care le vedem aici, care asigură aleile din acest parc, sunt cele care au funcționat pentru susținerea aliniamentului necesar când existau liniile de tramvai în Constanța. Acestea sunt, poftim, o contribuție a primăriei Constanța. Vedeți, am exagerat. Primăria a aprobat alocarea terenului destinat muzeului și poate și materiale de construcție, când a fost construit acum 40 de ani. Iar Instituția Prefectului din Constanța a sprijinit un proiect al muzeului în anul 2008.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *