Și comuna Ion Corvin s-a pregătit corespunzător pentru apropierea anotimpului rece. Printre principalele priorități ale primarului Marcela Rădulescu a figurat asigurarea necesarului de combustibil pentru încălzirea unităților de învățământ, a punctului sanitar și a lăcașului de cult în timpul iernii, pentru ca elevii, pacienții sau cei care merg la biserică să nu îndure frigul în sălile de clasă, dispensar și în timpul slujbelor în zilele geroase: ”Ne-am aprovizionat cu lemne pentru primărie, dispensar și biserici. Dintre acestea dispensarul este încălzit cu sobe teracotă, iar restul instituțiilor cu centrale termice. Sperăm ca în perioada următoare prin proiectul de amenajare și reabilitare a unității sanitare să o dotăm și cu centrală termică”, a declarat edilul comunei Ion Corvin, Marcela Rădulescu pentru ziarul ”Graiul Dobrogei”. Totodată, primarul Marcela Rădulescu a hotărât și cum va proceda administrația locală în cazul în care comunitatea va fi afectată de căderea unei cantități uriașe de zăpadă. Deszăpezirea va fi asigurată de o firmă specializată cu care s-a încheiat un contract de prestări servicii. Nu în ultimul rând, în situațiile de urgență, Primăria Ion Corvin este pregătită să intervină cu buldoexcavatorul care se află în patrimoniul administrației locale și cu celelalte utilaje necesare intervențiilor de urgență.
- Comunitatea din Dobrogea care l-a impresionat pe Regele Ferdinand a cinstit memoria regală în 10 Mai. De la Karamurat, la Mihail Kogălniceanu - 10 mai 2019
- PREMIERĂ. Podul Muzeului de Istorie va găzdui cinci piese de teatru - 30 august 2018
- Raluca Trandafir, consilier PNL Constanța: “Un mediu de viață confortabil înseamnă un oraș verde”. Critici dure la adresa lui Decebal Făgădău - 20 august 2018