Catalonia: o bomboană în gura Rusiei, cu arome din Venezuela. Cum se fabrică mediatic o independență

Vladimir Putin, vorbind despre independența Cataloniei la postul de televiziune rus RT (www.ara.cat)

Mai bine de trei ani în urmă, câteva publicaţii britanice difuzau o înregistrare a unei discuţii telefonice între doi diplomaţi ruşi aflaţi în misiuni în colţuri ale Africii: Igor Nikolaievici Ciubarov, ambasador în Eritreea, şi Serghei Viktorovici Baharev, ambasador în Zimbabwe şi Malawi. De plictiseală, dar poate nu doar, Ciubarov îl asigura pe colegul lui că „în viitor o să luăm Catalonia şi Veneţia, apoi Scoţia şi Alaska”. Aceasta după ce şi guvernul din Zimbabwe recunoscuse anexarea Crimeei.

Mai aproape de zilele noastre, anchete judiciare americane au relevat că procentaje din afacerile Facebook şi Twitter sunt legate de oameni de afaceri ruşi şi de bani din Gazprom: un apropiat al Kremlinului, Iuri Milner, a deţinut 8% din Facebook şi 5% din Twitter până la începutul acestui an.

Pregătirea şi desfăşurarea referendumului pentru independenţă, din 1 octombrie, a readus Catalonia în atenţia opiniei publice şi a cancelariilor mondiale, inclusiv în contextul unor informaţii potrivit cărora agenţile oficiale – în special „Sputnik”şi „RT”- dar şi reţelele de socializare – Facebook şi Twitter – au asigurat manevre importante de mobilizare în favoarea organizatorilor scrutinului, în frunte cu Carles Puigdemont.

Iar Catalonia s-a conformat. Că a fost vorba despre propagandă, că este un accept voit al clasei politice de la Barcelona de a se transforma într-un satelit de influenţă al Moscovei în Europa sau doar de o biată naivitate în organizarea unui proces de şantaj la adresa guvernului central de la Madrid, acum are puţină importanţă. De altfel, şi în alte precedente de independenţă ale Cataloniei, precum cel din timpul Războiului Civil din Spania (1936- 1939), URSS şi Stalin au analizat şi decis componenţa şi strategiile guvernelor regionale de la Barcelona. Consulul general al URSS în capitala Cataloniei, Vladimir Antonov-Ovseenko, primea de la agenţii săi şi transmitea la Moscova toate informaţiile necesare oferite de separatişti.

La 27 septembrie, motorul de informaţii „Sputnik” dădea publicităţii o declaraţie a purtătorului de cuvânt al lui Carles Puigdemont şi al separatiştilor de la Barcelona. Jose Enrique Folch asigura Federaţia Rusă, vorbind în catalană, că „dacă va deveni independentă, Catalonia va recunoaşte Crimeea ca parte a Rusiei. Un referendum s-a ţinut în această peninsulă iar populaţia a decis unirea cu Rusia. Rezultatele acestui referendum pot doar să fie respectate”. Încurajat de această ieşire, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a ţinut un amplu discurs la Soci, în care s-a pronunţat asupra viitorului Cataloniei. În condiţiile în care niciun stat şi nicio autoritate din Uniunea Europeană şi NATO nu au acceptat discuţii, măcar formale, despre intenţiile lui Carles Puigdemont, Vladimir Putin a acuzat „dubla măsură” din judecăţile privind proclamarea independenţei. Cazul adus în discuţie – independenţa provinciei Kosovo, în 2008 – are menirea, spune Vladimir Putin, de a sublinia lipsa de independenţă decizională a Europei, menită a „face pe plac marelui frate american”. În condiţiile în care justiţia americană deja poate proba acţiuni concrete de implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, o reuşită a Moscovei în Catalonia ar fi avut un impact covârşitor.

Nu a fost să fie nici de data aceasta.

După declaraţia extrem de nepoliticoasă a ministrului de Externe al Letoniei, Edgars Rinkevics, potrivit căreia „Catalonia este pentru Rusia aidoma unei bomboane căzute pe jos”, au început să apară tot mai multe informaţii privind participarea oficinelor ruse în procesul electoral din 1 octombrie din provincia spaniolă.

Deja la 26 octombrie, cel mai important cotidian spaniol, „El Pais”, tipărea un articol semnat de David Alandete, intitulat „Putin încurajează independenţa printr-un trimis în Catalonia”. Reprezentantul Kremlinului a fost identificat prin persoana lui Dmitri Medoiev, „ministru” cu problemele externe al „republicii” Osetia de Sud, o regiune cu 50.000 de locuitori desprinsă teritorial de Georgia. Cum provincia nu este recunoscută internaţional, cu excepţia Federaţiei Ruse şi a două state din America Latină – Nicaragua şi Venezuela -, „ministrul” Medoiev a venit la Barcelona, înainte de proclamarea independenţei, să deschidă un „birou” al Osetiei de Sud”, care să se ocupe de „promovarea schimburilor bilaterale în probleme umanitare şi culturale”.

Deşi o vizită oficială, ea nu a fost comentată nici de Carles Puigdemont şi nici de vreun alt lider catalan iar dinspre „republica” Osetiei de Sud nu a venit vreo confirmare. „Biroul”, însă, există.

Apoi, felul cum un portal oficial de ştiri, precum „Sputnik”, s-a raportat la desfăşurarea referendumului din 1 octombrie (cu o participare sub 50% dintre electori şi cu un rezultat de peste 90% pentru independenţă), este foarte apropiat, dacă nu identic, cu suma de informaţii oferite de postul public de televiziune din Catalonia, TV3, şi cu postul public de radio din Barcelona, Catalunya Radio.

„Sputnik” descrie ziua votului aproape ca o revoluţie, cu victime şi rafale de arme: „Şoc în Catalonia – poliţia se bate cu pompierii, peste 400 de răniţi”, „Violenţe în Catalonia: poliţia a aplicat forţa, sunt zeci de răniţi”, „Spania vs. Catalonia – întorsătură gravă, arestări masive, confruntări la orizont”. Russia Today descria incidentele din jurul secţiilor de votare drept o confruntare între „poliţişti şi catalani” iar postul de televiziune Rossia 24 a plusat, admiţând că la Barcelona şi în Catalonia se desfăşoară o „revoluţie colorată” (aşa cum au fost mişcările de stradă din Ucraina şi Georgia, care au eliminat regimurile politice pro-ruse de la Kiev şi Tbilisi). Desigur, inflexibilitatea guvernului conservator de la Madrid, condus de Mariano Rajoy, a condus la contondenţe între cei care au votat – şi ştiau că nu respectă legea statului ai cărui cetăţeni sunt – şi au protestat, pe de o parte, şi forţele de poliţie, pe de altă parte. Dar nici un spital din Barcelona nu a fost închis cu urgenţe medicale ale răniţilor din stradă iar media care au relatat copios aceste ciocniri au refuzat să mai publice şi informaţia că, a doua zi, în unităţile medicale nu era internat niciun votant.

Aceste „grozăvii” au fost distribuite, prin milioane de conturi, pe adrese ale reţelelor de socializare, pentru a stabili o stare de spirit consumatorilor inexpresivi şi necritici de informaţie. În mod similar, la Barcelona posturile publice de televiziune şi radio – TV3 şi Catalunya Radio – difuzau informaţie măiestrit ajustată, demnă de publicaţiile comuniste ale Europei de Est din timpul Războiului Rece. TV3, bugetată cu 300 de milioane de euro anual, a fost obligată să preia ştirea potrivit căreia preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat public, la 19 octombrie, că guvernul de la Paris susţine necondiţionat „unitatea Spaniei”.

La aşa un eveniment nedigerabil pentru separatişti, postul catalan de televiziune a decis să pună o bandă pe care scria: „presiunile diplomaţiei spaniole au efect”. De ce au făcut acest lucru? Preşedintele companiei, Vicent Sanchis, a dat vina pe „densitatea de informaţie” din acele zile, motive întemeiate de „erori”.

Deformarea realităţii de către oficinele de ştiri din Moscova şi de posturile din Catalonia plătite din bani publici nu a fost considerată de ajuns în oferirea unui suport din partea Kremlinului pentru separatiştii catalani. O „informaţie” dată publicităţii de „Sputnik” la 22 iulie 2017 este pur şi simplu o minciună gogonată. Scrie agenţia rusă: un sondaj al Centrului pentru Studiul Opiniei Publice din Catalonia, dat publicităţii , ar stabili că „ieşirea Cataloniei din componenţa Spaniei este susţinută de 47,7%, în timp ce împotriva acestui lucru se pronunţă 42,4%”.

Desigur, singura informaţie reală este că a existat acest sondaj.

Toate cotidianele lumii – din Spania, din Europa şi din alte părţi – au făcut referire, în analiza procesului electoral catalan, doar la acest sondaj. Iar rezultatele lui sunt diferite de ceea ce au aflat şi scris cei din „Sputnik”. În realitate, doar 41,1% ar fi votat pentru o Catalonie independentă, în vreme ce 49,9% ar fi vrut să rămână în Spania. „Informaţia” „Sputnik”-ului a fost atât de gogonată încât ea nu a mai ajuns să fie comentată şi în alte titluri din Europa.

Tot în acest sens, o altă enormitate, pregătită de Russia Today pentru media internaţionale, este aceea potrivit căreia autorităţile din insulele Baleare ar fi susţinut independenţa Cataloniei. Că nu este adevărat, a putut afla orice om informat, că „ştirea” provine din oficinile de informaţii din Rusia şi Venezuela deja nu este o surpriză.

Directorul postului de radio din Moscova, „Eho Moskvî”, Aleksei Venediktov, a explicat generos opiniei publice europene cum s-a ajuns aici, şi anume sprijinirea lui Carles Puigdemont şi a separatiştilor catalani de către Kremlin. „Vladimir Putin – spune Venediktov – înţelege că prin susţinerea mişcărilor de extremă dreapta, naţionaliste şi separatiste, cum sunt acestea din Catalonia de exemplu, va rupe şi va distruge unitatea Europei, mai ales în ceea ce priveşte sancţiunile la adresa Rusiei. Putin are nevoie de o rupere a unităţii Europei”. Aceste afirmaţii fără echivoc sunt confirmate şi de preşedintele Comitetului de Intelligence din Senatul SUA, Angus S. King, într-o şedinţă publică, menită să aducă lămuriri din partea Facebook, Google şi Twitter privind ajutorul acestora dat propagandei ruse. „Ştim că ruşii s-au amestecat în alegerile din Franţa – a spus public senatorul King. Ştim că s-au amestecat în alegerile din Germania. Acum aflăm că s-au amestecat în separarea Spaniei.” La rândul său, „El Pais” dădea publicităţii, la 10 noiembrie, o declaraţie fără echivoc a ministrului spaniol al Apărării, Maria Dolores de Cospedal, în aceasta confirma că hackeri din Rusia şi Venezuela au activat, prin conturi de reţele sociale, diferite informaţii false despre evenimentele din Catalonia. „Forţe din afară – spune demnitarul de la Madrid -, pe care nu le cunoaştem, au vrut să schimbe ordinea constituţională”.

Pentru prima dată în Europa, în ultimii ani, la acest nivel, eforturile ruse de a „informa” cum se cuvine au fost devoalate. Şi, de asemenea, a ieşit clar în evidenţă că sancţiunile internaţionale la adresa Moscovei, replică la anexarea peninsulei Crimeea în 2014, au efect.

În mod oficial, atât Vladimir Putin cât şi Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse au respins toate alegaţiile privind prezenţa Moscovei în procesul catalan de proclamare a independenţei. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, a negat orice implicare iar multe media ruseşti au categorisit suspiciunile din presa europeană drept nereale. Aceste declaraţii au venit la timp pentru că, în Europa, tandemul „nucleului dur”, format din noii învestiţi Emmanuel Macron şi Angela Merkel, la care s-au adăugat şi aliaţii fideli, România printre ei, au anunţat fără echivoc susţinerea unităţii Spaniei. Iar din SUA mesajele au fost şi mai dure: trimiterea în judecată a primului lot de partizani ai Moscovei în alegerile prezidenţiale din toamna anului 2016.

Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, din 2018, şi al lipsei oricăror rezultate privind îmbunătăţirea situaţiei şi imaginii ţării în sistemul de relaţii internaţionale, este de presupus că eforturile de „informare” venite dinspre Moscova vor căpăta o consistenţă şi mai mare. Câştigarea războiului din Siria, exportul de instalaţii militare către Turcia şi o prietenie vizibilă cu Iranul nu pot asigura Rusiei nici influenţa pe care şi-o doreşte în Orientul Mijlociu, nici contractele de export necesare. O economie bazată pe comerţul cu materii prime neprelucrate şi un sistem politic învechit şi nedemocratic, fără niciun fel de concurenţă ideologică, nu poate atrage decât marginali ai istoriei. Cum ar fi Venezuela, de pildă. Unul dintre cei mai importanţi scriitori ai Spaniei, catalanul Javier Cercas, scria recent despre Vladimir Putin că ar suferi de-a dreptul de o „ficţiune narcisistă”. Care a împărţit Catalonia în două jumătăţi, una exaltată, alta panicată.

Cât va mai dura această partidă anostă dintre consumatorii şi cititorii de presă şi informaţie, antrenată de oficinele ruse de ştiri? Cel mai probabil până la mijlocul ultimului mandat de preşedinte al lui Vladimir Putin: 2020 sau 2021.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *