Casele Embiricos: La Brăila, Centru Cultural. La Constanța, o ruină cu promisiunea de a fi Casa Societății Civile

info-sud-est-casele-embiricos

Stânga, Casa Embiricos din Brăila, devenită sediul Centrului Cultural Nicăpetre (foto: brailaveche.wordpress.com); Dreapta, Casa Embiricos din Constanța, o ruină lăsată în paragină

Doar 200 de kilometri și un pod peste Dunăre desparte Constanța de Brăila, însă între casele Embiricos din cele două municipii se deschide un hău adânc de viziune și implicare administrativă.

Celor două case impresionante, aparținând aceleași familii bogate de greci ce a scris o pagină din istoria afacerilor de succes din România primei jumătăți a secolului XX, nu le-a mai rămas astăzi în comun decât istoria.

În Brăila, Casa Embiricos de pe strada Belvedere nr. 1 a devenit, din 6 decembrie 2001, Centrul Cultural Nicăpetre, unde este expusă donația sculptorului Nicăpetre, pe numele lui civil Petre Bălănică, iar în anul 2010 clădirea a fost reabilitată din fondurile Consiliului Județean. La Constanța, Casa Embiricos de pe strada Nicolae Titulescu nr. 13 a fost, mulți ani la rând, bloc de apartamente sociale, devenind astăzi o ruină în care nu s-a investit nici un leu.

Primarul municipiului Constanța a declarat că există un proiect prin care clădirea Embiricos va deveni Casa Societății Civile.

Faima fraților Embiricos a fost atât de mare la gurile Dunării și la Marea Neagră încât ofițerul de cursă lungă Eugen Botez (cunoscut sub numele literar Jean Bart) a ținut să o așeze la loc de cinste și în literatura română.

În romanul Europolis, unde acțiunea se petrece „…acolo unde bătrânul Danubiu își pierde și apa, și numele în mare…“, Jean Bart descria momentul întoarcerii grecului Nicolae Marulis din America, pe cheul Sulinei:

„S-au ținut discursuri înflăcărate, slăvind tăria și calitățile sufletești ale nației elene, care nu uită patria ori în ce loc s-ar găsi pe fața globului. S-a amintit numele marilor patrioți, fala lumii, cari prin muncă și pricepere au trâns averi fabuloase și le-au dăruit pentru mărirea și întărirea patriei. S-a vorbit de Zappa, care a făcut averea aici la Dunăre și a lăsat-o pentru Zapionul de la Atena, renăscând anticile jocuri olimpice. Averof, care a întărit flota cu unul dintre cele mai formidabile cuirasate din lume. Embiricos, plecat de la Brăila și stabilit la Londra, a făcut una dintre cele mai renumite companii de navigație transatlantică“.

În celebrul său roman cu parfum de Dunăre și presărat cu marinari, consuli, comisari europeni și afaceri de succes nu putea lipsi unul dintre cele mai importante nume ale afacerilor grecești în România: Embiricos.

Embiricos la Brăila

embiricos-4

foto: brailaveche.wordpress.com

Povestea familiei Embiricos în țara noastră a început în anul 1912, atunci când fraţii Leonidas şi Mihail, proveniţi din insula Andros a Greciei, după ce au înfiinţat în 1908, la Pireu, compania maritimă National Steam Navigation au decis să îşi mute afacerile la Brăila, unde unchiul Alcibiades controla comerţul cu cereale prin porturile Dunării şi importul de cărbune venit din minele galeze ale Marii Britanii.

Așa a luat naștere micul palat Embiricos din Brăila, construit de arhitectul Lazăr Predinger în inima portului dunărean.

Casa Embiricos din Brăila este o bijuterie a arhitecturii Belle Epoque din România şi fastul ei este, şi astăzi, aproape de neegalat.

Casa din Brăila s-a deschis pentru oaspeţi de Ziua Bunei Vestiri, sărbătoarea naţională a Greciei, iar cei trei Embiricos, cu 99 de vapoare pe mările lumii în custodie, au dat cea mai comentată recepţie din istoria oraşului.

Clădirea este o mărturie a noului spirit din arhitectura românească, cu influențe și tușe împrumutate din arhitectura franceză. Forma clădirii se aseamănă cu corpul unei nave.

„Totul este calculat în raport de ceea ce trebuie să simtă vizitatorul care intră în casă: ospitalitate, încredere, siguranţă: scările îşi rotunjesc profilele creând impresia că vin în întâmpinare, pereţii îşi curbează traseul, gata să-l îmbrăţişeze pe oaspete, marea fereastră decorativă îi arată chipul protectorului comerţului, zeul Hermes“, se arată pe site-ul oficial al Centrului Cultural Nicăpetre.

În anul 1927, când afacerile firmei fraților Embiricos au scăzut, clădirea a fost vândută. La fel ca imobilul familiei de la malul mării, a cunoscut destui ani de dezastru, imediat după începerea ocupaţiei sovietice, în vara anului 1944, şi instaurarea regimului comunist. A intrat în administrarea Muzeului Brăilei din anul 1986, an în care s-a inaugurat aici Casa Colecţiilor de Artă, cu expoziţii de pictură şi artă decorativă, în special mobilier.

Embiricos la Constanța

info-sud-est-casa-embiricos4

Surata ei mai tânără, însă mult mai impresionantă ca dimensiuni și arhitectură, a fost construită la Constanța în anul 1922, la intersecția actualelor străzi Nicolae Titulescu și Ion Cantacuzino, după ce Mihail și Leonidas Embiricos și-au dat seama că Brăila pierdea teren rapid în faţa unui alt oraş, mai nou, mai modern, cu hoteluri de lux nemaiîntâlnite în Balcani, cu lume bogată care venea pentru toată vara în vilegiatură, locul unde diplomaţi din toată lumea veneau pentru băi şi înţelegeri secrete şi unde comerţul cu cereale şi petrol înflorea.

La 1 mai 1914, în cele mai bune perioade ale existenţei Constanţei, fraţii Embiricos inaugurau prima cursă transatlantică dintre Marea Neagră şi New York. Se făcea o escală, obligatorie, la Pireu şi încă una, dacă mai era nevoie, la Marsilia.

Evident, fraţii s-au gândit că este momentul să mute sediul firmei de la Brăila la malul mării.

La acea vreme, Casa Embiricos era una dintre cele mai înalte şi mai încăpătoare imobile din Constanţa. Un parter spaţios, cu mai multe intrări, dintre care una se deschide generos spre două scări monumentale şi un lift din feronerie, cu bună viteză spre cele patru etaje superioare, indică în mod evident destinaţia de clădire cu un mare trafic de persoane. Frontonul dinspre strada Ion Cantacuzino este arcuit, simetric, fiecare nivel constând în câte trei ferestre imense, cu lumină naturală din belşug înspre interior, ancadramentele de la etajele unu şi patru fiind frumos arcuite iar celelalte două, intermediare, cu forme geometrice drepte. La primul etaj se află o imensă terasă de zidărie şi, mai sus, balcoane din feronerie frumos lucrată.

Elementele sculpturale în forme generoase, de ciorchine, florale, cartuşul deasupra intrării, cu ferestre mai mici încadrate de mici balcoane de feronerie sculptată, scoica imensă deasupra mansardei şi lucrăturile exterioare bogate care însoţesc fiecare fereastră reprezintă elemente specifice stilului Art Nouveau, cu influenţe extrem de mari, însă, din beneficiile vechiului Belle Epoque, dominant înaintea Primului Război Mondial. Clădirea diferă foarte mult de celelalte realizări arhitectonice similare, precum casa Zambaccian, tocmai prin apelul abundent la formula de compromis dintre acest deja vechi, ce se construia înaintea Războiului, şi ceea ce devenise nou şi modern pentru oraş. În mod evident, proprietarii şi-au dorit o casă apropiată de ceea ce văzuseră în marile oraşe franceze căci, decupat, imobilul te trimite rapid spre bulevardele pariziene.

Forfota şi câştigul au făcut istorie pe vechea stradă Lascăr Catargiu, actuala Nicolae Ti-tulescu 13, încă un deceniu aproape după deschiderea, cu fast, a Companiei Embiricos de la Constanţa. Abia marea criză economică mondială şi prăbuşirea fără precedent a economiei americane, începute în toamna anului 1929, au dus la restrângerea, apoi închiderea afacerii cu călătoriile transatlantice.

În 1940, Leonidas Embiricos a vândut clădirea către o bancă regională din Iaşi, Creditul Funciar Urban, care spera să câştige la Constanţa venituri mari din credite şi depozite pentru afacerile portuare. Nu mai era timp. A venit al Doilea Război Mondial, apoi, din vara anului 1944, ocupaţia sovietică a oraşului. Portul a fost închis comerţului, afacerile au fost izgonite încetul cu încetul iar instaurarea regimului comunist a pecetluit soarta unuia dintre cele mai frumoase monumente ale Constanţei şi ale uneia dintre cele mai răsunătoare afaceri de la malul mării. Naţionalizată în 1948, casa Embiricos a devenit în anul următor, pentru scurtă vreme, sediul Comandamentului Marinei Militare.

Însă istoria și frumusețea arhitectonică a Caselor Embiricos au fost exploatate diferit în cele două municipii, Constanța și Brăila.

Dacă în micuțul port dunărean s-au găsit fonduri pentru o reabilitare completă și viziunea de a pune clădirea în folosul cetățenilor, fiind transformată în centru cultural în cadrul Muzeului Brăilei „Carol I“, în marele port maritim administrația locală nu a găsit banii necesari acestei reabilitări, lăsând Casa Embiricos să ajungă o ruină în inima Constanței Vechi. Despre viziune, este de prisos să mai vorbim.

Speranțe pentru Casa Embiricos?

Însă, cu toate că vechea casă de la Constanța a fraților Embiricos este abandonată și sugrumată de mizerie și chiriași iliciți, primarul Constanței, Decebal Făgădău, afirmă că are un plan pentru această construcție și că se lucrează la proiectele necesare unei investiții în clădire:

„În clădirea Casei Embiricos își va avea sediul Casa Societății Civile. Este un proiect prin care administrația locală își propune să vină în sprijinul tuturor categoriilor socio-profesionale reprezentative din societatea civilă, dar și entităților reprezentative din oraș, cum ar fi Uniunea Artiștilor Plastici, Uniunea Scriitorilor, Ordinul Arhitecților ș.a.m.d. Casa Embiricos va fi locul de întâlnire pentru jurnaliști, artiști și celelalte segmente din societatea civilă. În prezent, lucrăm la proiectele de studii necesare investiției. Casa Embiricos va fi reabilitată cu fonduri europene și apreciem că proiectul va fi depus în prima jumătate a anului 2017”, a declarat pentru Info Sud-Est primarul municipiului Constanța.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *