De oriunde ai intra pe strada C.A. Rosetti, impresia este aceeaşi. Nu ştii ce este mai stupid pentru constănţeni: numele dat micii şi hârbuitei artere din fostul cartier evreiesc al oraşului sau starea scandaloasă a clădirilor care o deschid.
100 de metri de ciment ieftin, căptușit neglijent la ultima reabilitare a Peninsulei, două trotuare înghesuite și insalubre, în care abia își fac loc câțiva stâlpi de iluminat, bulhacuri în anotimpul ploios și mult praf în perioada toridă, opt clădiri burdușite una-ntr-alta, două monumente istorice abandonate și singura Sinagogă așkenază din Constanța, și ea părăsită. Strada C.A. Rosetti este astăzi un colț parcă uitat de toți, însă un loc care poate spune destule povești pentru un întreg sejur turistic, în cel mai vechi oraș al României.
Pentru că, la ambele ei capete, stranii ruine, cândva vajnice şi splendide imobile, stau încă în picioare. Dovada nepăsării, inculturii şi lipsei de respect pentru trecut. Poate şi a dorinţelor, prost refulate, de a anula trecutul iudaic al Constanţei, al unei comunităţi care a convieţuit cinstit cu majoritatea şi care a trecut demn printr-un secol şi jumătate de evoluţie românească a oraşului.
Când pășești dinspre strada Sulmona, la nord, indicatorul stradal înfipt de administrația locală între dalele ieftine, în momentul reabilitării peninsulei, uită să îți amintească încotro te îndrepți. Doar plăcuța veche, roasă de timp, de pe burta imensei case din piatră, îți amintește: este strada C.A. Rosetti.
Locul este plin de istorie, însă bine ancorat și în prezent. Chiar la intrare, din strada Sulmona, denumită după orașul italian unde a fost dezvelită, în anul 1925, copia bustului lui Ovidiu, te lovești de un mare paradox. În colțul din stânga, Grădinița cu program normal numărul 16 te întâmpină, mai mereu cu ușile ferecate, cu o plăcuță pe care scrie cu litere de-o șchioapă: „Această grădiniță este renovată, dotată și întreținută de Primăria Municipiului Constanța: Primar – Radu Ștefan Mazăre“.
Vremuri nu demult trecute, în care primarul în cauză încă era în fruntea primăriei și nu avea atâtea dosare penale. Însă nu atât de demult pe cât ne arată o scurgere din piatră de pe vremea romană, ce o zărești în lateralul clădirii, de pe strada C.A. Rosetti.
Vis-a-vis de aceasta, un monument istoric de categoria A, abandonat – Casa Alleon. O moștenire pentru care primarul îngrijitor de grădinițe nu a făcut nimic în cei 15 ani de mandat pe care i-a avut în fruntea urbei constănțene.
Casa Alleon, care a dat numele străzii cândva, este una dintre cele mai exotice şi mai bine construite case de pe teritoriul Dobrogei moderne. Nici proprietarul ei, un francez bogat şi nobil, evreu sefard de origine, Jean Gérard Amédée Alleon, nu a fost mai obişnuit. Copil răsfăţat de soartă, s-a născut în familia puternicilor bancheri Alleon, emigraţi din Franţa la Constantinopol. Doi dintre ei, Antoine şi Jacques, au fost buni prieteni ai revoluţionarilor români de la 1848 şi nu puţine fonduri au plecat din Banca de Constantinopol pentru a finanţa idealurile naţionale ale românilor. Antoine a fost bunul prieten al lui Ion Ghica, de patru ori prim ministru după Unirea din 1859. Omul de stat român l-a evocat cu duioşie în celebrele sale scrisori către Vasile Alecsandri. „Bătrânul Anton Alleon- scrie Ghica- avea şi dorinţă, şi bunăvoinţă de a veni în ajutor”, banii bancherului ajungând de multe ori în sprijinul foştilor lideri români şi otomani.
Poate această poveste de prietenie strânsă între familia sa şi revoluţionarii idealişti din Ţara Românească şi Moldova l-au făcut pe Jean Gérard să devină interesat de Constanţa, de Dobrogea şi de malul Mării Negre după ce s-a încheiat războiul din 1877- 1878. A căutat mult, la Varna şi la Constanţa, un loc în care să se aşeze pentru mai multă vreme. Constanţa era mai atractivă, a decis el, din multe puncte de vedere. Dezvoltarea impetuoasă făcea rentabilă, aici, orice afacere imobiliară şi, la fel de important, oraşul dobrogean era şi destul de cosmopolit şi ferit de accese naţionaliste. A refuzat, deci, oferta făcută de chiar tânărul principe al Bulgariei, Alexandru de Battenberg, în timpul vizitei la Varna, din primăvara anului 1884, de a se stabili în oraşul bulgar de la Marea Neagră. La momentul acela, Alleon nu avea nici un motiv să se răzgândească pentru că îşi dorea un loc de trai asemănător cu acela de la Constantinopol, cu multă lume de felurite limbi, confesiuni şi istorii. La 1880, Constanţa avea puţin peste 5.000 de locuitori, din care tătari (1.804) şi greci (1.543), apoi turci (410), bulgari (348) români (279) şi evrei (234). Comunitatea evreiască, aşkenază şi sefardă, era încă destul de redusă (855) şi abia după Primul Război Mondial avea să atingă în jur de 2.500 de suflete.
Două pasiuni avea excentricul evreu francez trăitor în capitala Imperiului Otoman: casele şi ornitologia. La începutul anului 1880 a cumpărat un bun teren de casă, pe malul abrupt dinspre port, în vecinătatea Alicei Wegener, astăzi imobilul Damadian. L-a angajat pe un arhitect grec, pe care îl cunoştea de la Constantinopol, Pelopidas Cupas, să-i construiască o casă trainică, mare, cu utilităţi şi musai lângă congenerii săi adunaţi pe străzile din jurul Sinagogii vechi.
Vreme de trei ani, cât durează ridicarea casei din piatră, Jean Gérard Amédée Alleon face nenumărate excursii în Dobrogea şi în jurul Varnei, urmându-şi pasiunea de o viaţă: studiul păsărilor. Cercetările lui ornitologice, care l-au făcut şi membru al Societăţii Zoologice franceze, au fost publicate într-un amplu studiu, în 1896. Textul ştiinţific face referinţe extrem de interesante despre Constanţa, Tulcea, lacurile dobrogene şi insula Ovidiu, fără să fie descrieri propriu-zise. Se poate spune că, la câţiva ani după intrarea în componenţa României, Constanţa se pricopsise deja cu un savant cunoscut în mediile europene, un om care începuse să se obişnuiască în oraşul cosmopolit şi zgomotos.
Puţină vreme după ce a urcat pe tronul Bulgariei, ca să îl convingă să aleagă să se aşeze cu traiul la Varna, ceea ce mai încercase şi nefericitul său predecesor, Ferdinand al Bulgariei a cumpărat una dintre colecţiile impresionante ale lui Alleon, de păsări împăiate, suveranul având şi el aceeaşi pasiune. Ferdinand ştia să preţuiască banii şi oamenii influenţi şi a intuit că exoticul ornitolog, cu relaţiile lui financiare aruncate pe tot continentul, poate ajuta micul lui principat. Constănţeanul Alleon a primit o frumoasă invitaţie de a petrece, la palatul regal de la Euxinograd, lângă Varna, câteva zile în compania ambiţiosului suveran. Fără niciun rezultat.
Deja la începutul anului 1884, la Constanţa era gata una dintre cele mai frumoase şi mai exotice imobile ale oraşului. Localnicii i-au mai spus şi „casa de piatră” sau chiar „casa engleză”.
Casa Alleon este un unicat al arhitecturii sfârşitului de secol XIX pe teritoriul României şi un model inedit de moştenire culturală evreiască. E vorba despre o construcţie compusă din demisol, mezanin, etaj şi mansardă, într-un stil eclectic, cu faţadă din piatră masivă, având două faţade principale, una spre mare (pe strada Vasile Canarache), alta spre interior, spre strada Rosetti. Ferestrele sunt tăiate simplu, în stil victorian britanic, feroneria nu cunoaşte migăloasele lucrături ale sfârşitului de secol XIX şi, ceea ce o face unică, clădirea Alleon dispune de un balcon de colţ în cel mai vizibil stil veneţian. O coloană elenă completează acest colţ. Piatra care acoperă faţadele dau impresia unei construcţii greoaie, gotice, iar deschiderile largi spre exterior sunt mai specifice modelului britanic de locuire. O frumoasă şi mică grădină, în stil englezesc, împrejmuită cu ziduri scunde, de piatră, se regăsea înspre faţada care priveşte marea. Astăzi este doar un spațiu viran, folosit adesea de către bravii locuitori ai peninsulei constănțene ca și loc de depozitat gunoaie.
Dispunerea interioară asigura un număr important de camere, în jur de 40, fără însă a beneficia de un salon mare de primire. Proprietarul, deşi foarte bogat, era puţin interesat de invitaţiile şi reuniunile mondene şi era mai preocupat de buna lui dispoziţie şi, mai ales, de posibilităţile de a înmagazina colecţiile adunate în lungile şi epuizantele excursii dobrogene.
Două decenii a locuit Jean Gérard Amédée Alleon în casa lui excentrică din Constanţa. În 1904, la Constantinopol, părăseşte această lume iar nepotul său, Abel, unicul moştenitor, începe să caute cumpărători pentru multele proprietăţi. Câteva luni mai târziu, în primăvara anului 1905, Societatea de Asigurări Dacia Română a făcut oferta cea mai bună la preţ şi a reuşit să cumpere casa Alleon, transformând-o în clădire de birouri. Nici un deceniu mai târziu, asiguratorii părăsesc imobilul iar municipalitatea oferă imobilul către Curtea de Apel. În primăvara anului 1914, instanţa de la Constanţa era a cincea înfiinţată în ţară, după cele din Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Galaţi. Dobrogea se mărise, prin tratatul de pace de la Bucureşti din august 1913, cu două judeţe- Durostor şi Caliacra- iar instituţia juridică de la Constanţa aduna, în casa Alleon, cele patru circumscripţii regionale (Constanţa, Tulcea, Bazargic şi Silistra). Procurorii şi judecătorii Curţii de Apel au rămas aici până în 1924 când au reuşit să se mute într-o clădire şi mai importantă, şi mai încăpătoare: în chiar Palatul Regal al bătrânului rege Carol I.
Mai bine de două decenii, casa lui Jean Gérard Amédée Alleon a redevenit clădire de birouri pentru numeroasele agenţii şi societăţi care funcţionau la Constanţa în perioada de maximă dezvoltare portuară, comercială şi financiară.
Ca mai peste tot în acest oraş, şi casei Alleon i-au venit de hac, pe rând, Armata Roşie, regimul comunist şi administraţiile de după 1990. În 1944, sovieticii au transformat-o rapid în dormitoare pentru ofiţeri, apoi în stabiliment administrativ. La finele anilor 1950, municipalitatea a decis că este o construcţie solidă şi cu utilităţi, mai mult şi foarte aproape de port. Prin urmare, a devenit cămin de nefamilişti pentru muncitorii portuari. Mai apoi, la începutul anilor 70 ai secolului trecut, imobilul a fost transferat la C.F.R. şi transformat în hotel cu circuit închis, pentru lucrătorii feroviari. După 1990, de aproape un sfert de secol, casa Alleon este pustie, părăginită şi aruncată la gunoiul trecutului de către comunitatea constănţeană şi administraţiile ei.
Situată cândva în chiar inima micului cartier evreiesc, mărginit de străzile Carol (azi bd. Tomis), Traian şi Mircea, strada C.A. Rosetti a avut şi vremuri mai bune, când administraţiile Constanţei au botezat-o cu numele Sinagogii ruinate azi şi, apoi, după Primul Război Mondial, Alleon. Sultanul Abdul Aziz, care a condus Imperiul Otoman între 1861 şi 1876, a ctitorit la Constanţa o geamie („Hunkiar”), o biserică ortodoxă („Metamorfosis”) şi o sinagogă, în 1872. Aceasta s-a aflat tot pe actuala stradă Rosetti şi a fost demolată, în 1910, pentru a se face loc unei construcţii proiectate de Adolf Linz. Memoria acestui sultan este aproape inexistentă în moştenirea Dobrogei deşi, de numele lui, se leagă o sumă importantă de urme arhitectonice, de ar mai fi să amintim doar superba clădire a Palatului Paşei, din Tulcea, pe malul Dunării.
Lași în urmă poveștile Casei Alleon și pășești nesigur pe cimentul închis al micuței alei constănțene. La stânga, o casă veche, pesemne frumoasă în vremurile ei bune, dar urâțită de gusturile arhitectonice ale noilor proprietari. Un amestec de cărămidă ornamentală închisă, marmură albă și material roz, puține rufe atârnate la uscat pe sârmele soioase din față, o cutie de aer condiționat și o antenă parabolică intră în contrast cu ceeea ce a rămas la etajul clădirii: cărămidă învechită de timp și o arcadă în stil grecesc ce veghează micul balcon, reabilitat și el în noile tendințe arhitecturale: ciment ieftin, fier forjat de cea mai slabă calitate.
Umăr la umăr, înspre mare, la numărul 6, un alt monument istoric, de categoria B. Casa Teodoru Rousou, datată la 1887 conform Listei Monumentelor Istorice a României, epatează de asemenea prin imensele lacăte ce încing ușile principale. Plăcuța de marmură, cu litere grecești neclare, spune altceva. Notează data de 10 martie 1897, la fel cum atestă și plăcuța ce arată că această clădire este monument istoric și o plasează în timp cu 10 ani mai târziu. Probabil o greșeală de transcriere a funcționarilor ce își câștigă leafa în Ministerul Culturii.
Această clădire, care face parte din istoria comunității grecești de la Constanța, păstrează multe dintre elementele arhitecturii specifice. În ciuda găurilor imense din ziduri, arcadele grecești încă evocă vremuri demult apuse.
Lipită de ea, o mică fâșie de construcție, îngustă și înaltă, ce dă semne că este locuită. Geamurile laterale privesc în curtea celei de-a doua ruine, cândva vajnică şi splendidă construcție, ce încă se ambiționează să stea în picioare. Abandonată, lăsată de izbeliște, insalubră și pe punctul de a se prăbuși, Sinagoga așkenază încă îndrăznește să vegheze strada Rosetti din colțul sudic. Nu a primit bunătatea unei reabilitări îndelung promise și strașnic mediatizate de actuala conducere a comunității evreiești din Constanța. Clădirea, construită cu trudă de vechii evrei ai Constanței, cu banii fostului președinte al comunității, Pincus Șapira, a avut norocul unei ierni blânde, specifice litoralului Mării Negre. Însă cât va mai rezista acest lăcaș de cult, singurul din octogonul confesional al peninsulei ce nu a intrat în patrimoniul cultural al statului?
Vis-a-vis de templul așkenaz, construit în anul 1911, o clădire impunătoare, bătută în marmură, cu un aer modernist – sediul unei companii de crewing închide la sud strada C.A. Rosetti.
Denumită neinspirat după numele lui Constantin Alexandru Rosetti, om politic român, legat de Revoluția de la 1848, ministru și președinte al Camerei Deputaților, de două ori primar al Capitalei, mica alee constănțeană se fixează în memoria urbei de la malul mării ca parte a mahalalei evreiești. Cu un strop de bunăvoinţă şi cu lecturi pivind istoria locală, numele lui Pincus Şapira ar fi mult mai demn şi mai corect pentru redenumirea străzii, oricum aproape părăsite.
Poveștile stilurilor arhitectonice grecești, ale evreilor ce au armonizat multiculturalitatea constănțeană și ale capitalului britanic ce a construit Constanța modernă se regăsesc astăzi pe micuța alee C.A. Rosetti.
Numele străzii nu este inspirat ales, însă o evocare a memoriei acestei străzi și o reabilitare a monumentelor istorice din acest areal pot înfrumuseța Constanța și o pot așeza în fruntea turismului cultural al României.
Acest articol face parte din Campania „CONSTANȚA, CAPITALĂ CULTURALĂ!“
- VIDEO Ultima Sinagogă din Constanța: Proiectul de reabilitare este îngropat în contestații și birocrație de trei ani/ Cum arată ruina templului israelit pentru care există bani la CNI - 21 iulie 2020
- Cât de greu este să restaurezi un monument istoric? Studiu de caz: Casa Motomancea din Tulcea - 7 septembrie 2018
- Povestea Bulevardului Elisabeta: Strada cu parfum de Regină și de mare - 14 februarie 2017