Børge Kallesten, unul dintre proprietarii norvegieni ai Casei Damadian: „Corupția este vinovată de falimentul cultural din Constanța“

info-sud-est-borgeBørge Kallesten trăiește în Stavanger, oraș port din Norvegia, aflat la 3000 de kilometri de Constanța.

În anul 2004, acesta împreună cu tatăl său și cu un alt investitor norvegian au cumpărat Casa Damadian din piața Ovidiu.

Deși nu se află pe Lista Monumentelor Istorice, cei trei norvegieni au reabilitat clădirea cu atenția cuvenită unui imobil de patrimoniu.

Alături de arhitectul Dorin Bucur, Børge Kallesten a reușit să consolideze și să restaureze Casa Damadian în întregime. Lucrările au durat șase ani (2005-2011).

Citiți povestea Casei Damadian aici.


ISE: Cât de important este, în viziunea dumneavoastră, patrimoniul istoric și cultural pentru o comunitate?

Børge Kallesten: Patrimoniul istoric și cultural este legat direct de identitatea unei comunități. Dacă dărâmăm toate clădirile istorice, dărâmăm și o mare parte din istorie. Pentru ca generațiile viitoare să știe ce a fost, trebuie să aibă și puncte de referință vizibile.

Încă sunt prea mulți oameni în Constanța care trăiesc de la o zi la alta și nu au timp sau interes pentru moștenirea culturală și istorică. Când ești îngrijorat că nu ai cu ce să-ți hrănești copiii, nu mai ai loc în viață pentru aprecierea patrimoniului cultural și istoric. Și acest lucru este adevărat. Sunt priorități diferite în viață, și pentru un om viața lui este mai importantă. Și faptul că patrimoniul a ajuns în starea actuală nu este vina acestora, sau măcar ei sunt scutiți de vină. Răspunderea este a comunității în sine, și mai ales a administrației locale: șefi și directori cu poziții mari și cu puterea de a decide ceva.

Părerea mea este că, dacă te înconjori cu lucruri frumoase, automat devii mai fericit. Cine nu se simte bine când este în Paris și se uită în sus la Turnul Eiffel? Sau când ești pe vârful unui munte și vezi natura curată; un munte care urcă până în nori, un lac așa de limpede că trebuie să te gândești bine dacă este apă sau este cerul. La fel în orașele unde trăim. Mediul din jurul nostru ne afectează, și afectează și identitatea noastră. Credeţi că un venețian ar fi la fel de mândru că vine exact din Veneția, dacă orașul ar fi fost dărâmat și reconstruit din sticlă și beton? „Avem cea mai mare parcare multietajată din toată Italia – aici, în Piața San Marco!” – Nu cred că ar fi un caz de mândrie, ci unul de rușine.

Generații din trecut au dărâmat multe lucruri „fără valoare” pentru ei. Cum ar fi casele Torosian (frontul dinspre mare al Pieţei Ovidiu, demolat de autorităţile comuniste în anii 1980 – n. red.). Au trecut numai 30 de ani de când au fost date jos, dar acest lucru a format o gaură ireparabilă în identitatea Pieței Ovidiu. Nu înseamnă că tot ce e vechi automat e mai bun. Nu. Dar trebuie să gândim de două sau de trei ori dacă putem să reparăm sau să schimbăm destinația unei clădiri în loc să o stricăm. Casele Torosian au fost într-o stare tehnică slabă. Des se vorbește dacă o clădire se poate renova sau dacă trebuie dărâmată. Atâta timp cât clădirea este în picioare se poate consolida și restaura. Este vorba doar de costuri.

Din păcate sunt mulți cărora nu le pasă de moștenirea istorică și culturală din Constanța. De multe ori am zis, în glumă – dar cu un fir de seriozitate – că poate ar fi mai bine să acoperim Mozaicul de lângă Piața Ovidiu cu pământ și să lăsăm pe altcineva, în viitor, să-l descopere din nou. Fiindcă în momentul actual nu este apreciat. Nu cred însă că asta este soluția, ci cred că mulți ar fi învățat să aprecieze mai mult dacă ar fi avut șansa. În primul rând trebuie îngrijit și prezentat altfel.

Mai departe, cred că interesul pentru cultură și istorie crește proporțional cu nivelul de trai. Dacă omul este respectat, câștigă un salariu decent și nu se îngrijorează de nevoile principale, atunci crește și interesul pentru ce se întâmplă în jurul lui.

De aceea este important măcar să nu distrugem monumentele istorice pe care le avem în și lângă oraș. Monumentele, clădirile istorice, obiectivele de interes și cultură trebuie păstrate pentru viitor. Uneori este bine să le restaurăm, dar nu întotdeauna. Multe monumente au fost distruse printr-o încercare de restaurare. Cum ar fi Cetatea Capidava. (Nu am văzut-o personal, dar am văzut poze de la lucrare). Cetatea Capidava trebuia mai bine să fie lăsată în pace!

„Lipsa de fonduri“ este o frază des întâlnită.
Poate, dar este și o nepăsare fundamentală

ISE: Cunoașteți foarte bine zona veche a Constanței. Cum apreciați starea actuală a patrimoniului cultural și istoric din această zonă? Ne referim la clădiri, monumente de arhitectură, lăcașe de cult, muzee, obiective turistice.

Børge Kallesten: Pe de-o parte, sunt bucuros că s-a schimbat zona veche a Constanței și se îndreaptă spre ceva mai bun. Dar încă nu este ce ar fi putut să fie și ce merita să fie.

Eu, personal, cred că este o distanță prea mare între cei care conduc orașul și țara, și cei care locuiesc acolo. Orașul nu este tratat și îngrijit de cei care îl locuiesc. Oamenii aruncă peturi pe jos, golesc o mașină de moloz pe marginea drumului. Ca și când e ceva normal. Nu le pasă de orașul lor, pentru că văd că nici autorităților nu le pasă. Citim zilnic despre corupție la nivel înalt și simțim și vedem aceleași lucruri prin ceea se întâmplă în oraș. Proiectul cu pavelele din peninsulă arată bine de la distanță, dar trebuie să recunoaștem că a avut probleme chiar de la nivelul de proiectare. S-a trișat la proiectare, s-a trișat la execuție. S-a trișat la substratul pus sub dale. S-a economisit la dale. Unele locuri sunt puse pe un strat (prea subțire) de pietriș și alte locuri pe un pat de nisip pe o placă turnată de beton. Dușmanul principal la orice construcție este apa, și mai ales apa când îngheață. Apa intră în stratul de nisip, între beton și dale și îngheață. Nu există drenaj. Cine a proiectat așa o execuție? Și alegerea de dale este greșită din punct de vedere istoric. Dale ieftine din China au fost alese în loc de piatră cubică, care ar fi fost alegerea corectă în Peninsulă. Putem să întrebăm dacă au fost cheltuite bine milioanele de euro ce urmau să fie investite în infrastructură în zona peninsulară…

Corupția este, după părerea mea, cea care este vinovată de falimentul cultural pe care îl vedem în oraș.

Spre fericirea mea, văd mai multe clădiri renovate/restaurate prin zona istorică din Constanța. Și chiar unele sunt bine făcute, cu bun gust! Ceea ce este un lucru foarte pozitiv! Cel mai bun stimulent pentru dezvoltarea zonei istorice este încurajarea de activități comerciale. Trebuie să umplem clădirile istorice cu activități; nu să le transformăm în muzee (cu câteva excepții…).

Despre Muzeul de Istorie și despre Mozaic am menționat mai sus. Starea actuală este sub orice critică. Sticle sparte, pisici care defechează pe mozaic, igrasie și umiditate, bucăți de mozaic pierdute și așa mai departe. „Lipsa de fonduri” este o frază des întâlnită. Poate, dar este și o nepăsare fundamentală. Un poet danez, Piet Hein, a scris odată ceva de genul: „Este incredibil câte lucruri nu poți să faci, când – cu bunăvoință sinceră – nu încerci”. Ăsta este din păcate adevărul – și cu Muzeul de Istorie și Arheologie, cât și cu Edificiul cu Mozaic. Chiar așa, cu fonduri limitate, s-ar fi putut face un efort mai mare.

Impresia mea este că scopul principal nu mai este conservarea sau restaurarea în sine, este vorba de bani: Cine realizează proiectul, cine îl execută și unde se duc banii

ISE: Două clădiri simbol ale Constanței (Cazinoul și Palatul Regal din Mamaia), trei lăcașe de cult emblematice pentru trecutul comunității (Sinagoga așkenază, Geamia Hunkiar și Biserica Greacă), cetăți antice (Capidava, Histria, Adamclisi), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, Mormântul Hypogeu și alte monumente de importanță națională se află într-o stare avansată de degradare. Cum comentați această scurtă și tristă statistică? Cum și de ce credeți că s-a ajuns în această situație?

Børge Kallesten: Din păcate este o listă lungă de monumente și clădiri simbolice care au ajuns într-o stare avansată de degradare. În ultimii 10-20 de ani nu am auzit pe nimeni care să aibă în buget capitolul „întreținere”. De exemplu, la Muzeul de Istorie, care totuși vinde ceva bilete de intrare, ar fi putut să aibă un om de întreținere, care, din când în când, să repare puțin tencuiala, să vopsească balustradele negre etc.

Acum a ajuns tencuiala într-o stare avansată de degradare și nu mai este suficient să repari câte un pic. A devenit normă în Constanța să se lase lucrurile așa de degradate, ca singura soluție să fie banii altora. Fonduri! Fonduri europene! EEA-grants! Părerea mea este că inițiativa pentru a încuraja investiții și dezvoltarea locală a devenit o „pernă prea groasă”. Lumea administrativă și politică nu mai funcționează pe cont propriu, au devenit dependenți de injecții cu bani de afară. Și impresia mea este că scopul principal nu mai este conservarea sau restaurarea în sine, este vorba de bani. Cine realizează proiectul, cine îl execută și unde se duc banii.

ISE: Deși Casa Damadian nu este monument istoric, ați reabilitat-o cu atenția cuvenită unei clădiri de patrimoniu. De ce ați făcut acest lucru și de ce nu ați preferat, spre exemplu, să construiți o clădire mult mai mare, care să fie mai ieftină și să vă maximizeze profitul?

Børge Kallesten: Casa Damadian a fost cumpărată și recondiționată împreună cu tatăl meu și cu un prieten bun de al lui. Împreună am avut o viziune pentru orașul vechi, care încet-încet vedem că devine realitate. Zona pietonală. Cafenele, restaurante și terase. Târguri, concerte. Oameni pe stradă. Cultură! Îmi place ceea ce văd, chiar dacă dalele s-au ciobit și multe dintre ele deja trebuie înlocuite.

Pentru noi, Casa Damadian a fost din prima zi un proiect de restaurare. A fost vorba despre istorie și despre ce putem face cu ce avem aici.

Poate am fost prea naiv, totuși. Poate am fost prea tânăr. Și poate nu am văzut din start cât de complicat este să faci ceva într-o cultură totuși diferită față de a noastră. Vom vedea. Încă nu avem răspunsul, dar eu cred că avem valori istorice, culturale și arhitecturale care nu se pot cumpăra cu bani în ziua de azi.

info-sud-est-casa-damadian

Casa Damadian

ISE: Cum a arătat, pe scurt, această reabilitare? V-ați lovit de hățișuri legislative, de birocrație?

Børge Kallesten: Da. Au existat astfel de lucruri. Și tot mai apar piedici. De multe ori am impresia că legile care țin de construcții și dezvoltare sunt făcute nu să te ajute cu ce vrei să faci, ci să te pedepsească când nu ai înțeles tot. Motivația poate să fie „morcovul sau biciul.” Aici am impresia că prima variantă, care te încurajează, nu există.

La fel sau mai rău este cu legile fiscale. Când am venit în România prima dată am fost șocat să aud cât de mult se trișează la taxe. Salarii declarate mai mici decât în realitate, tranzacții imobiliare cu sume mai mici declarate. Chirii nedeclarate etc. Acum înțeleg mai mult totuși, fiindcă legile nu sunt făcute pentru cei sinceri. Sunt făcute pentru cei care trișează. Chiar dacă declari o sumă mai mică, ai de plătit. Și sumele pe care le plătești când declari tot, devin din ce în ce mai mari. Așa că este greu și extrem de birocratizat, când vrem să declarăm toate contractele de închiriere, cu sume reale. Legea nu ne permite să recalculăm veniturile la sfârșitul anului. Alții rezolvă asta simplu – declară o sumă mai mică. Dar nu vrem asta.

Economia românească s-ar fi putut dubla în câțiva ani, sunt convins, dacă legile fiscale ar fi mai deschise, corecte, transparente și mai ales previzibile.

Legea trebuie să fie aplicată indiferent de ce mașină conduci sau cine este cumnatul tău. Ar trebuie să fie simplu, fără birocrație inutilă

ISE: Cum credeți că ar trebui schimbată legislația în vigoare privind protejarea monumentelor istorice pentru ca patrimoniul să beneficieze de o protecție sporită și să evităm, pe viitor, cazuri de distrugere a monumentelor istorice?

Børge Kallesten: Distanța între cei care fac legile și cei care trebuie să le aplice trebuie micșorată. Trebuie să existe motive legale, încurajări, informații care să vorbească despre motivul pentru care proprietarii trebuie să aibă grijă de clădirile istorice. Reduceri de taxe? Costuri deductibile la renovare și întreținere? Ajutor financiar/fonduri (nu europene; românești!) pentru consolidare, pentru renovat fațade etc.

Iar revin la corupție. Problema este că sunt unii care pot să facă ce vor și nu sunt consecințe suficient de grave pentru ei. Trebuie specificat care e răspunderea ta ca proprietar al unui monument istoric. Ce poți să faci și ce nu poți să faci. Și legea să fie aplicată indiferent de ce mașină conduci sau cine este cumnatul tău. Ar trebuie să fie simplu, fără birocrație inutilă.

Costul de avizare, taxe pentru directoratul de stat, taxe pentru primărie, taxe pentru nu știu cine. Costul de a planifica o renovare la o clădire istorică este enorm. Și asta se întâmplă înainte sa începi construcția în sine. Aici trebuie modificat ceva.

Mai departe, eu aș propune o listă de lucrări de restaurare pe care poți, ca proprietar, să le execuți fără autorizație de construcție. Dar, cu pedepse serioase dacă nu le faci cum trebuie. De exemplu: dacă poți să documentezi prin poze și alte documente istorice că o clădire a avut țiglă ceramică de felul X și tâmplărie de stejar, pereți tencuiți cu borduri decorative etc, să poți să restaurezi clădirea, să ajungă în starea inițială – fără autorizație. Adică, dacă vrei să schimbi și să pui termopane din PVC sau țiglă metalică ai nevoie de autorizație, dar dacă poți să respecți originalitatea – forma, materialele etc, ar trebui să poți face cu proceduri mai simplificate. Și poate să existe o persoană la primărie cu care poți să te sfătuiești, să discuți detaliile tehnice. Un arhitect constănțean mi-a zis odată că propunerea asta este naivă. Mi-a zis că „poate merge la tine acasă – dar în Constanța nu ar merge niciodată”. Poate are dreptate, mai ales la monumente, dar la clădiri istorice, care nu sunt neapărat monumente poate ar merge.

Acum nu există încredere între autorități și popor. Și nici invers. Cel puțin este foarte clar că trebuie redusă drastic birocrația și cerințele de avize și documente. Poate tot sistemul trebuie schimbat/regândit/simplificat?

ISE: Ce se întâmplă, spre exemplu, în Norvegia, dacă un monument istoric este abandonat sau lăsat să se degradeze, fără ca proprietarii să intervină o vreme îndelungată asupra lui? Ce tipuri de măsuri sunt luate în acest caz?

Børge Kallesten: Sincer, asta se întâmplă foarte rar. Oamenii sunt mândri dacă au un monument istoric și fac cât de mult ca să fie întreținut bine și să rămână un monument important. Am auzit un caz în centru unde proprietarii au dărâmat o clădire istorică fără autorizație. Au îmbrăcat clădirea cu schelă și folie de plastic și au dărâmat clădirea pe dinăuntru – în ideea că fac alta identică până descoperă cineva. Și explicația lor a fost că imobilul era într-o stare de degradare avansată și trebuia dărâmat. Adevărul probabil este că era mai ieftin să o înlocuiască. Bineînțeles că a fost descoperit și au fost amendați cu cea mai severă amendă legală, plus că au rămas cu dosar penal pentru distrugere intenționată a unui monument istoric.

ISE: Aveți cunoștință de modul în care se implică autoritățile publice norvegiene în conservarea și reabilitarea patrimoniului istoric și cultural?

Børge Kallesten: Da. Am avut multe proiecte cu clădiri istorice în Stavanger. Nu neapărat monumente, dar clădiri istorice cu restricții. Din păcate și la noi este de multe ori prea birocratizat. Cel puțin din punctul meu de vedere ca investitor. Ei fac o treaba bună și dau importanță clădirilor foarte importante – biserici, clădiri monumente etc, dar pentru un investitor sau un dezvoltator de multe ori este o piedică sau o frână inutilă. De multe ori birocratizarea distruge plăcerea de a face ceva cu inima. Este un punct delicat totuși, fiindcă nu toți vor să renoveze clădiri istorice.

La primărie există un birou care răspunde de patrimoniul cultural și monumente. În funcție de cât de mare este proiectul, ei pot uneori să aprobe lucrări direct – fără să treacă prin o autorizare completă. De exemplu schimbarea unui acoperiș, sau a geamurilor, ceva în genul propunerii mele de mai sus referitoare la lucrările fără autorizații în Constanța.

La nivel național există un departament de protejarea patrimoniului cultural.

La ei poți să faci și cerere de suport financiar pentru întreținere sau restaurare, pentru a aduce clădirile înapoi la starea lor inițială.

info-sud-est-campanie-patrimoniu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *