6 milioane de euro pentru monumentele istorice din Tulcea. Muzeul de Etnografie din municipiu și Casa Panaghia din Babadag vor fi restaurate cu fonduri europene

Prin mecanismul financiar ITI Delta Dunării, Muzeul de Etnografie din Tulcea și Casa Panaghia din Babadag vor fi restaurate cu fonduri europene, se arată într-un comunicat remis de Consiliul Județean Tulcea.

Cele două proiecte propuse spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 din alocarea financiară ITI în anul 2017 ar urma să fie depuse în luna iunie a acestui an.

La momentul de față, specialiștii administrației județene au finalizat documentația tehnică (DALI) și lucrează la scrierea cererii de finanțare, respectiv la întocmirea documentației aferente accesării de fonduri.

Conform datelor tehnice, valoarea estimată a investiției în restaurarea Muzeului de Etnografie și Artă Populară este de aproape 5 milioane de euro (investiția este una multianuală și se va realiza în trei ani), iar cea a investiției necesare pentru Casa Panaghia este de aproximativ 750.000 de euro.

Casa Panaghia – Muzeul de artă orientală din Babadag (foto: www.arheologie-ibida.eu)

Casa Panaghia, în care funcționează astăzi Muzeul de artă orientală din Babadag, este monument istoric de categoria A, datat la începutul secolului al XIX-lea.

Clădirea este situată în imediata apropiere a Geamiei Ali-Gazi-Pasa, iar expoziția de artă orientală organizată în Casa Panaghia prezintă piese ce aparțin artei populare tradiționale a turcilor și tătarilor din Dobrogea (țesături, broderii, piese de port, podoabe, vase de aramă pentru uz cotidian și pentru diferite ceremonialuri), dar și piese ce aparțin artei orientale, fiind singurul muzeu cu acest specific din România.

Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea (foto: www.trilulilu.ro)

Clădirea Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Tulcea a găzduit fostul sediu al Băncii Naționale a României – filiala Tulcea și este monument istoric de categoria B, datat între anii 1924-1928.

În ședința ordinară din luna martie, consilierii județeni au aprobat documentanția tehnică de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivele: „Promovarea valorilor culturale prin restaurarea și conservarea punctului muzeal Casa Panaghia Babadag” și „Valorificarea patrimoniului etnografic nord-dobrogean prin restaurarea și modernizarea Muzeului de Etnografie și Artă Populară Tulcea“.

„Pentru noi este extrem de importantă promovarea valorilor culturale din întreg județul, astfel că, pentru început, ne vom axa pe aceste investiții în restaurarea a două clădiri de patrimoniu: Muzeul de Etnografie și Pasa Panaghia“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *